Vin să-mi iau mireas-acasă

Vin să-mi iau mireas-acasă

Vin să-mi iau mireas-acasă, se aude iar de sus,
Pregătire... deșteptare, strigă azi Domnul Isus,
Vede-atâta ațipire, fără de vre-o chibzuință,
Multe candele ce-s goale, suflete în neputință.

Cerul îl dechide astăzi, și aduce un cuvânt,
Pentru cei ce dorm pe cale, chiar și-n adieri de vânt,
Pentru cei ce în furtună, se hrănesc cu nepăsare,
Pentru cei ce-n valul mării, murmură fără-ncetare.

Către inimile-nchise, strigă Domnul ne-ncetat,
Ușa lor să o deschidă, vrea să intre-n loc curat,
Azi mai face o chemare, ultima ea poate fi,
Pentru cei ce nu vor glasul, Domnului a-l auzi.

În curând nu va mai curge, harul care e acum,
Căci aproape e venirea, și sfârșitu-acestui drum,
Însă astăzi El mai strigă, pentru orișice ființă,
Ca să vină mai îndată, pe calea la pocăință.

Se aude-atât de tare, prin acest timp ce-i venit,
Prin războaiele-auzite, molimi care s-au vestit,
Vrea ca să trezească Domnul, chiar acum acest pământ,
Căci nu vrea unul să piară, vrea cu toți un legământ.

Și mai dă o scurtă vreme, pentru a se pocăi,
Cei care chiar astăzi glasul, Domnului vor auzi,
Dar e-o vreme-atât de scurtă, căci se vede după zare,
Că El este-atât de-aproape, în curând Domnul apare.

Strigă-n zi, strigă în noapte, striga-n răsărit... apus,
Se aude-atât de tare, astăzi glasul lui Isus,
Omenirea ațipită, s-o trezească mult ar vrea,
Ca să o înalțe-acasă, unde-i așteptată ea.

Așteptată este-n locul, ce de El e pregătit,
Este locul care este, veșnic fără asfințit,
S-ascultăm acea strigare, ce se-aude chiar acum,
Ascultarea ne aduce, un ales sfârșit de drum.
Amin(diana)