Vin azi la crucea ta, părinte!

O, tată… te-am căutat,
Urcând pe dealul plin de cruci,
Dar nici un nume n-am găsit
Să strig: o tată, ești aici!

Am șerpuit cărări de-a latul
Și pe de-a lungul le-am călcat,
Strângând în mine zbuciumul durerii
Căci ai plecat și mai lăsat.

Vedeam cum păsările toate
Se așezau în cuibul lor,
Iar eu, căutam pe miile de cruci
Un nume cel strigam adeseori.

Când printre cruci urcasem către vârf
Și umbra nucului se-ascunse în văzduh,
Văzui o cruce fără nici un nume…
Atunci am știut, că tu ești dedesubt.

Ai fost cinstit și bun și drept
Și-ți mulțumesc căci semăn mult cu tine,
Dar un regret îl am și-l spun acum,
Tare-aș fi vrut să te mai strig pe nume!

De-ai știi ce mic, dar prețios e pasul
Cel poți avea ca har, când urci la cruce,
E darul mântuirii dat prin jertfă,
Trezind pe-acei ce stau în adormire.

Nu te-am uitat, o tată drag,
Dar vreau să înțeleagă lumea-ntreagă
Căci mântuirea te trezește din morminți,
Fiind răsplătiți doar cei ce vor să creadă.

O tată… știu ce vrei să-mi spui,
Ai vrea să o conving pe mama,
Să urce dealul crucii mântuită,
Ca jertfa lui, să nu-i fie degeaba.

Cum aș putea ca eu să uit
Cum mă țineai de-atâtea ori în brațe
Și-obrazu-mi mângâiai, cu acele mâini trudite,
Ce miroseau adeseori a pâine caldă.

Acum, la crucea ta vin scump părinte,
Plângând în mine copilul ce-ai crescut,
Iar celălalt copil, cel de acum,
Este copilul ce a luat aminte:

Copii mei, să caute al meu nume
În cartea vieții ce-mi va sta ’nainte,
Iar crucea , ce-mi va străjui mormântul
Va fi doar semn, căci jos sunt oseminte.

O, tată al meu din astă lume
Te plânge sufletul din mine
Căci ar fi vrut să vadă scris
În cartea vieții al tău nume…

Urc azi pe dealul plin de cruci
Și mă opresc sub nucul de-altă dat’…
Privesc o cruce fără de vre-un nume
Și lacrimile-mi curg, și-mi curg…neâncetat.