VIEȚI... VIEȚI...

VIEȚI... VIEȚI...

Crește ziua-ntr-una/ ntruna,
Seri la rând sclipește, Luna,
Cu tata dacă aș fi
Lumea toat-am cuceri,

S-a răcorit după o zi de trudă,
S-a ostoit țăranul, care-asudă,
Nu i-a rămas nici noapte de odihnă
ȘI N-ARE TIMP DE A CINA, ÎN TIHNĂ,

Dar distanța ne desparte,
Geografic stăm departe,
Intuim și simțim toate
Că așa lăsă, Înaltul,
Presimțind unul pe altul,

Binecuvântat e tata
Chiar și mânuind lopata,
Plugul, sapa, grâne
Pentru moară,
Că e tot timpul
Pe-afară,
Țină-l, Domnul,
Să nu moară
Deși-i bolnav și-i în etate,
Ține trei vite cu lapte
Și e și paznic, de noapte,
Adunând multe bucate,
Muncește-n agricultură
Vii și loturi de tutun
Iar la suflet e-așa bun,
De-ntrece orice masură,
Mama-i harnică și iute
Cu-o voință, ca de fier,
Mai generoasă ca el
Și-n credință -o virtute,
Mi-a cerut de mic și muncă,
Însă, pe măsura mea
Și să știu orice poruncă,
Din Legea, Lui Yehowa,
Cinstea zicea, e de bază,
Lucru ce azi nu contează
Nu și-a menajat ființa
Dar și-a urmat conștiinta,
ÎN TOT CE PRIVEA, CREDINȚA,
Sărmani bătrâni, trecuți prin multe
zile rele,
De unde-aveți puterea
De-a mai munci în ele
Și grâu și cucuruz și vii
și fân la vaci,
Când, Dumnezeu, ți-a dat
o gură, ca să taci,
Ce investești, aia câștigi
Cu trudă,
Schelete-ajunși dar care
mai asudă,
Când veți porni pe calea
celor drepți
Se va cunoaște
c-ați fost înțelepți,
Vă fură toți atât cât pot fura,
După cum zic, cât pot ei procura,
Vă doare sufletul
DUPĂ PĂMÂNTUL BUN,
unii nu-s doar țărani
Ci și carne de tun,
Țărani modești, toate le-ați
Făcut în mod cinstit, fiind buni,
Având o muncă grea
Ca-n mine de cărbuni,
Mobilizați la fel
Cu-ostașii la manevră,
Dar nu e cunoscut
Vreodat, să faceți grevă,
Muncind întreaga viață
Nu treceți în rezervă,
Tată, te stingi încet,
Ca mucul lumânării,
Cu tine s-or topi
Sinapsele uitării,
EU, TATĂ, NU TE UIT
CÂT ZILE-OI MAI AVEA,
AI FOST ȘI TATĂL MEU
ȘI-UN TIMP ȘI MAMA MEA.

Voi, zei, erați doar vorbe
goale-n vânt,
N-ați cunoscut nici ceruri
Nici n-ați muncit pământ,
ați fost gunoaie
Pentru cei muncitori,

Zei pentru filosofi,
Greșind de multe ori
Ș-i timpul pentru-a construi,
Vor trece anii și vom deveni
Și noi
Mai triști, parcă mai goi,
Doar umbre cenușii.
În oameni n-ați crezut,
OMUL, FIIND PĂCĂTOS,
DE-ACEEA AȚI TRECUT
CU TOTUL, LA HRISTOS,
Lîngă ai mei m-oi odihni,
Nici eu lumea n-am iubit
Și, cu Domnul, voi trăi,
Viața care mi-am dorit.

Moldovan Pavel
mai. 20.2005.
TOTOI