Viața trece doar în grabă

Viața trece doar în grabă,
Ca un cântec lin de vânt,
Ieri erai doar joc și zâmbet,
Liber pe acest pământ.

Anii vin apoi cu visuri,
Tinerețea arde-n foc,
Omul crede că-nainte,
Va avea mereu noroc.

Planuri mari se nasc în minte,
Drumuri multe se deschid,
Și aleargă omul grabnic,
După lucruri ce-l ucid.

Strânge aur dar și slavă,
Vrea în lume nume sus,
Dar uitând de veșnicie,
Stă departe de Isus.

Zi de zi se duc și anii,
Ca nisipul într-un ceas,
Și nici omul nu pricepe,
Cum în urmă au rămas.

Casa crește, muncă multă,
Visurile cresc și ele,
Dar în taină timpul șterge,
Anii tinereții grele.

Într-o zi sosește clipa,
Când puterile slăbesc,
Pașii dârzi a-i tinereții,
Nu mai pot, nu se grăbesc.

Iar oglinda spune taina,
Anilor ce-au fost trăiți,
Chipul poartă semnul vremii,
Și genunchi slăbănogiți.

Atunci omul stă pe gânduri,
Și privește înapoi,
La cărarea vieții sale.
Uneori... doar un noroi.

Viața pare-atât de scurtă,
Ca un vis ce s-a sfârșit,
Mult prea mulți pricep târziul,
Și ce viață au pierdut.

Căci averea și mărirea,
Loc în cer nu vor avea,
Toate-n urma ta vor arde,
Tot ce-ai strâns în viața ta.

La sfârșit rămâne taina,
Unui loc mic de pământ,
Unde omul lasă lumea,
Coborând într-un mormânt.

Dar ferice de acela,
Care-n viață L-a urmat,
Pe Isus, Izvorul vieții,
Domnul sfânt și minunat.

Pentru el mormântul rece,
Nu e capăt de destin,
Ci doar poarta către ceruri,
Și spre harul cel divin.

De aceea, om al lumii,
Ești prin viață frunză-n vânt,
Domnului să-i dai tu viața,
Până nu-ajungi în mormânt.

Viața-i scurtă ca și roua,
Ce dispare dimineața,
Dar cu Domnul ea devine,
Veșnicie, har și viață.
Amin