Viața-i trecătoare

Este-atât de trecătoare, viața care-n dar mi-a dat,
Trece parcă se grăbește, dar e foarte-adevărat,
Se grăbește către-Acela, care ei să îi aducă,
Ce nu a avut ea viața, pace... liniște mai multă.

Eu încerc să-i spun ei astăzi, lasă-mă să odihnesc,
Dar ea-mi spune, că-și dorește, lângă Cel ce îl iubesc,
Să ajungă mai în grabă, că mereu ea se îneacă,
În acea mare a vieții, care este-nlăcrimată.

Fuge ea, adună anii, dar și zilele grăbește,
Nici o piatră, nici o vale, viața nu le ocolește,
Nici nu sare peste ele, că ar vrea ea mai îndată,
Să fie pe nor cu Domnul, către cer... sus înălțată.

Oricât eu i-aș spune astăzi, viață stai pe loc un pic,
Pe ea nicicând n-o oprește, nimenea dar și nimic,
În a sa ce-i alergare, nu se gândește la mine,
Ea Isuse-ntrun-aleargă, strânge roade pentru Tine.

Trece... și în urmă Doamne, nicicând astăzi nu privește,
Ea nu vrea Tată trecutul, cel care o urmărește,
Să-i oprească alergarea, aducându-i clipe care,
Au trecut, dar ele Doamne, i-au adus durere mare.

Doar în față ea se uită, și aleargă ne-ncetat,
Eu mă țin de ea întruna, ca să nu fiu eu lăsat,
Mai în urmă... deși Tată, uneori mi-e foarte greu,
Dar a mea viață îmi spune... ne așteaptă Dumnezeu.

Orice eu i-aș spune astăzi, acest drum spre cer... acasă,
Este scris de-o mână sfântă, ce nicicând ea nu o lasă,
Anii trec, foaie cu foaie, zilele ei sunt cuvinte,
Care sunt astăzi rostite, sus în cerurile sfinte.

Eu aș vrea ca mai ușoară, să îi fie alergarea,
Și în ea să fie-ntruna, dragostea și îndurarea,
Ce pământul nu o are, o găsești acolo sus,
Locul înspre care-aleargă, viața mea, către Isus.