Viață de ce ești grăbită

Viață de ce ești grăbită, unde mă grăbești mereu,
Locu-ales de tine-i locul, ce nu-i după placul meu,
Unde tu mă tragi întruna, e murdar... plin de păcat,
Sufletul meu astăzi viață, caută un loc curat.

Caută mereu doar pacea, vrea să fie liniștit,
Al meu suflet fericirea, caută mereu grăbit,
Și ea nu este acolo, unde mergi tu viaț-acum,
Este pe al suferinței, și al crucii grele drum.

Eu acolo-am întâlnit-o, fericirea ce-mi doream,
Liniștea și-acea iubire, ce în tine-o căutam,
Dar m-ai dus mereu pe mine, viață doar în rătăcire,
Pân-am auzit eu glasul, blând, duios, plin de iubire.

M-a strigat numai odat-acea iubire din Isus,
Când eram pe drumul morții, pe care viață m-ai dus,
Dar m-a-ntors acel glas care, el pe nume m-a chemat,
Și-am ajuns pe drumul vieții, obosit de greu păcat.

Dar tot ea, iubirea care, este doar fără sfârșit,
M-a iertat ca eu pe cale, să pășesc spre infinit,
Și mi-a spus că a mea viață, este nouă, e curată,
Are un Stăpân, și Doamne-n viață am și eu un Tată.

Acu-i spun eu vieții mele, că pe drumul care merg,
Chear de-i greu, plin de durere, chear de lacrimi eu doar șterg,
Este drumul plin de pace, și pe el eu am găsit,
Acea dragoste ce viață-n tine mie mi-a lipsit.

Nu mai ești a ta tu viață, căci eu Domnului i-am dat,
Al meu suflet și pe tine, ca să-ți fie Împărat,
Glasul sfânt mereu ascultă-l, drumul să nu-l părăsești,
Căci a ta pe drum tu viață, niciodată nu mai ești.