Viața

Viața m-a învățat că totul este în zadar fără Dumnezeu.
M-a învățat că oamenii nu se opresc în suferința mea.
Mi-a spus că dacă nu merg mai departe, nimeni nu o va parcurge în locul meu.
Mi-a dat lecții care cu trecerea ei rămasă în urmă... nu le pot uita. Este atât de ciudată, când e tristă când e fericită, dar... așa e viața.
Viața este timpul în care l-am cunoscut pe Dumnezeu.
În clipele ei goale am găsit sensul.
Viața nu este un sens, el trebuie găsit în ea. Mi-a adus lacrimi, mi-a adus zâmbete.
Mi-a adus ce nu i-am cerut dar mi-a adus și ce i-am cerut ca să o accept cu toate.
Are mai multe trepte pe care trebuie să urci în ea.
Cea mai pietroasă treaptă a fost cea a dezamăgirii. Trăind-o printre oameni, am avut asteptari de la ei neînțelegând că singurile așteptări trebuie sa le am de la mine. Și astăzi mai lupt să mă conving să mă lepăd de mine... că să nu mai dau curs izvoarelor de ocară că să curgă pe treptele vieții mele.
Lepădarea de sine este grea, căci oamenii au o parte melancolică, la unii e mai dezvoltată, pentru alții nu este atractivă. Cei care se ocupă mai mult de această parte melancolică din ființa lor... au cel mai mult de suferit pentru că fiecare simț este mai profund pentru ei.
Viața mi-a arătat că nu este rotundă, are și locuri ascunse în care te poți refugia, mi-a arătat că nu este roz, căci uneori are culoarea tristeții, mi-a arătat că nu este ușoară fiind apăsată pe un adânc.
Dar... pe oriunde m-a dus mi-a adus doar lucruri noi de învățat. Greșelile care le-am făcut în ea nu îmi sunt regretabile, ele îmi demonstrează că o trăiesc și mersul meu este înainte.
Dumnezeu mi-a dat-o că să mă formeze în ea... să mă învețe în ea.
Cei care au așteptări de la alții să fie perfecți în viață, sunt oamenii care nu au înțeles rostul vieții.