Vestea cea bună ( Primii pasi)

Adie vânt de primăvară
Pe-a noastră uliţă goală...

Vechiul prag din bătătură
E-ocupat de-un scaun mic,
Iar pe el şade-o făptură
Amorţită...şi-i e frig.

„Oh, dragă mamă, ce aştepţi
Veghind cu ochii-ţi duşi?
Să fi plecat ai tăi băieţi?
S-o-ntoarce ei oare...acuşi?”

Stârnind a prafului povară
De peste pietrele din drum,
Un tinerel uşor coboară
Cu sufletul voios şi bun.

„Dar te ridică, scumpă mamă,
În ochii mei să te-oglindeşti,
Şterge-a despărţirii rană,
Oh! vino-mi să te veseleşti!”

„Drag fiul meu ce-ai rătăcit
Prin viaţă şi sălbatici valuri,
Drag fiul meu cel mai dorit,
Te aşteptam cu mii de lauri!”

Pe capu-i blând şi tinerel
Anii crescură dese plete,
Şi din copil, cum fuse el,
Era bărbat fără pereche.

„Da, mamă, vin cu lauri mulţi
Ce mi-au împodobit comoara...
Vin să te-ndemn şi tu să lupţi,
Să nu mă-ntâmpini cu ocara.

Eu am plecat singur la drum
Bătând la porţile-ncuiate,
Am câştigat doar fum şi scrum
Şi grelele dureri de moarte.

Oh! mamă, cât mi-a fost de greu
Să nu îmi pierd această viaţă,
Căci eram fără Dumnezeu
Şi fără vreo blândă povaţă.

Eu, mamă, te strigam mereu
Când tremuram şi-n rătăcire
Mă luptam cu-atâta greu
Şi-a mea pământească fire...

Un Prieten bun ce m-a privit
Când eram jos, fără scăpare,
La mine-n suflet a venit
Şi mi-a vorbit fără-ncetare;

Un Tată bun El mi-a găsit
Ce drept putere are Cuvântul
Şi din înaltu-I neumbrit
Crease ceruri... şi pământul.

El a creat pe om şi I-a plăcut
Dându-i asemănarea Sa,
Dar omul, în păcat căzut,
Singur şi-alese viaţa grea.

Ce duios Domnul ne iubea
Şi cât dorea să Îl primim,
Că a jertfit mai scump ce-avea
Să moară pe pământ în chin!

Blândul Isus e Fiu de Domn
Şi-am plâns în inima mea,
C-atâta vreme am fost om
Şi n-am ştiut de jertfa Sa.

Eu sunt al Său, iubită mamă,
Eu L-am primit în viaţa mea
Şi lauri port, o, dragă mamă,
Sfinţi lauri, din cununa Sa.”

Pe fruntea cu părul de-argint
Se zbuciuma acum furtuna,
Iară din ochiu-mbătrânit,
O lacrimă curgea... doar una.

„Când te-ai născut tu, fiul meu,
În cas-a fost o sărbătoare,
Iar eu ţi-am dat un dumnezeu
În apa dintr-o scăldătoare.

Şi maica mea făcu aşa
Când m-a adus pe astă lume,
Iar naşa mea rosti chiar ea
Un legământ şi-mi dădu nume.

Iar de când noi ne închinăm
Către un dumnezeu ascuns,
Ce-n temple noi îl adorăm,
El niciodată n-a răspuns.”

„Cum sa-ţi răspundă, mamă, ţie
Un dumnezeu făcut din lut?
Şi cum să găseşti măreţie
Într-o icoană, un rit, un cult?

În răutate şi în crudă pizmă
O lume-ntreagă s-a-ntinat,
Strivită sub greoaia cizmă
A diavolului necurat.

Nu te-oi lăsa, scumpă făptură,
Când vine iute-a morţii coasă,
Ci te rog, mamă, te îndură
Primeşte Domnu-n a ta casă!

El te-o hrăni de eşti flămândă
Cu alese vorbe din Cuvânt,
El te-o păstra în mâna-I blândă
Cât vei trăi pe-acest pământ!

El te aşteaptă-n Cerul sfânt
Ce-i pregătit mai sus de nori,
Când ai să laşi acest pământ
Şi-n large zări tu ai să zbori!”

Amin!