Veniți să ne întoarcem

Veniți să ne întoarcem la Domnul Dumnezeu,
El leagă orice rană, alungă timpul greu,
Răsare zorii zilei ca ploaia-n primăveri,
De slava Lui se umple, al dimineții slăvi.

El este mângâiere, când sufletul suspină,
Lumina ce coboară din sfânta Lui lumină,
Când lumea ne apasă și drumul pare greu,
Sub aripa iubirii ne ține Dumnezeu.

Veniți cu pocăință și inima zdrobită,
Să fiți acea mireasă, de El nepărăsită,
Ridică din țărână pe omul căzut jos,
Și-l umple de lumină, prin harul lui Hristos.

Ca roua dimineții, coboară pacea Sa,
Peste acei ce cântă, chiar și prin valea grea,
Și cine îl urmează cu suflet curățit,
Va străluci în slavă cu Domnul preaslăvit.

Nu vă lăsați furați, de lumea trecătoare,
Căci toate sunt cenușă, și umbre pieritoare,
Voi strângeți o comoară în cerul nesfârșit,
Acolo unde Domnul, un loc v-a pregătit.

Când trâmbița suna-va, peste pământ și zări,
Se va deschide cerul, și peste-ntinse mări.
Iar cei rămași în Domnul, statornici până-n prag,
Vor moșteni lumina, din veșnicul meleag.

Atunci va pieri plânsul, și moartea va sfârși,
Iar pacea fără margini, peste cei sfinți va fi,
Nu va mai fi durere, nici noapte pe pământ,
Ci doar lumina slavei, și-al îngerilor cânt.

Veniți cât încă harul, mai bate la altar,
Căci timpul trece iute, să nu treacă-n zadar,
Deschideți-vă inimi, spre sfântul Dumnezeu,
Ca ele să devină, numai locașul Său..
Ferice de acela, ce stă de neclintit,
Cu ochii spre lumină și sufletul smerit,
Căci Domnul îi va scrie, numele sus în cer,
În cartea vieții sfinte, în veșnicul mister.

Veniți cât mai în grabă, nu știți cand va veni,
Se-aude cum aleargă, mireasa a-și răpi,
Veniți voi obosiți, dar și acei trudiți,
În El este odihna, și pacea o găsiți.
Amin