text Poezii crestine

Veniți să ne întoarcem

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Veniți să ne întoarcem la Domnul Dumnezeu,
El leagă orice rană, alungă timpul greu,
Răsare zorii zilei ca ploaia-n primăveri,
De slava Lui se umple, al dimineții slăvi.

El este mângâiere, când sufletul suspină,
Lumina ce coboară din sfânta Lui lumină,
Când lumea ne apasă și drumul pare greu,
Sub aripa iubirii ne ține Dumnezeu.

Veniți cu pocăință și inima zdrobită,
Să fiți acea mireasă, de El nepărăsită,
Ridică din țărână pe omul căzut jos,
Și-l umple de lumină, prin harul lui Hristos.

Ca roua dimineții, coboară pacea Sa,
Peste acei ce cântă, chiar și prin valea grea,
Și cine îl urmează cu suflet curățit,
Va străluci în slavă cu Domnul preaslăvit.

Nu vă lăsați furați, de lumea trecătoare,
Căci toate sunt cenușă, și umbre pieritoare,
Voi strângeți o comoară în cerul nesfârșit,
Acolo unde Domnul, un loc v-a pregătit.

Când trâmbița suna-va, peste pământ și zări,
Se va deschide cerul, și peste-ntinse mări.
Iar cei rămași în Domnul, statornici până-n prag,
Vor moșteni lumina, din veșnicul meleag.

Atunci va pieri plânsul, și moartea va sfârși,
Iar pacea fără margini, peste cei sfinți va fi,
Nu va mai fi durere, nici noapte pe pământ,
Ci doar lumina slavei, și-al îngerilor cânt.

Veniți cât încă harul, mai bate la altar,
Căci timpul trece iute, să nu treacă-n zadar,
Deschideți-vă inimi, spre sfântul Dumnezeu,
Ca ele să devină, numai locașul Său..
Ferice de acela, ce stă de neclintit,
Cu ochii spre lumină și sufletul smerit,
Căci Domnul îi va scrie, numele sus în cer,
În cartea vieții sfinte, în veșnicul mister.

Veniți cât mai în grabă, nu știți cand va veni,
Se-aude cum aleargă, mireasa a-și răpi,
Veniți voi obosiți, dar și acei trudiți,
În El este odihna, și pacea o găsiți.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În Smerenie să trăiți
În Smerenie Trăiți,Plini de Har ca să fiți.Domnului fiți Predați,La cer ca să fiți înălțați.Dacă-n viața ta primești,Toate Cuvintele Dumnezeiești,În mână, Domnul te va ține,Și durerile vor fi puține.P... Citeste mai mult >>
Lucruri alese și plăcute Ție Doamne!!...
Lucruri alese și plăcute Ție Doamne! ! ...Lucrurile, ce-Ți plac Ție:-Viață, pace, armonieȘi-a, iubirii-nvățătură,Le-ai pus, Doamne, în naturăBogate peste măsură! ...În toată zidirea Ta,Sunt comori de... Citeste mai mult >>
Tu le-ai făcut sunt toate ale Tale!!
Tu le-ai făcut sunt ale Tale! !Făcut-ai Doamne pe pământ,Și multe lucruri și ființe,Și omul cu discernământ,Ce are multe cunoștințe...Pe el stăpân pe toate cele,Create de puterea-Ți, mare,Cu gând, să... Citeste mai mult >>
Fiu al Celui Atotputernic!!...
Fiu al Celui Atotputernic! ! ...Plinitor al legilorȘi Domnul puterilor,Înmulțirea pâinilorȘi mierea albinelor,Cuvânt creator,Tată, al orfanilor,Regele regilor,Păstor bun al oilor,Domnul, nostruCe revi... Citeste mai mult >>
Pe palma Lui
Iubirea divină, ce face minuni,Te ține pe tine, să nu cazi în lumi.Te are pe palmă, în ochii frumoși,Și nu este altul decât însuși Hristos.Când cade dorința de-a merge înainte,Tu cântă mai tare cu mul... Citeste mai mult >>
Când ție greu
Când ție greu și amară îți este viața,Tu să alergi la Dumnezeu.Cere-I Lui să vegheze,Să te binecuvânteze.Când toți te părăsescȘi sprijin nu mai ai,Tu nu uita căci în cerTu totul ai.Când simți durere î... Citeste mai mult >>
Toate au un timp
Toate au un timp,Toate au un sfârșit,Căci nimic nu este etern sub soare,Nici pământul, nici marea.Toate au un timpȘi, în curând, se va sfârșiTot ce de la început era,Chiar și viața mea și a ta.Toate a... Citeste mai mult >>
Itinerar al vieții
Itinerar al viețiiNe-ai îndulcit, DOAMNECu mierea albinelor,Gustul nepieritor al pâiniiCu mireasma și floarea grădinii,Cu apă, din al Stâncii izvorȘi mai ales, cu Harul Luminii,Gândirii noastre, n-ai... Citeste mai mult >>
De crezi că toți îți vor bine
De crezi că toți îți vor bine,Tu amarnic te înșeli,Căci nimeni nu vreaSă ai mai mult ca el.De crezi că îți urează de bineCând vine pe la tine,Amarnic tu te înșeli,El vrea să vadă că nu ai mai mult ca... Citeste mai mult >>
Te aștept cu dor Isuse Hristoase
Te aștept cu dor Isuse HristoaseTe aștept cu dorSă revii pe-un nor,Cuvânt creator,Domn, al domnilor,Nefiind perfectDe la tine-așteptSă îmi ierți păcate,Să mă pui de-o parte,Fiindcă Te-așteptSă mă fac... Citeste mai mult >>