Veniți, necazuri

Ne ducem traiul jovial sau trist,
Cu pas greoi sau mersul de felină,
Sfârșind întâmplător sau cu morfină,
Cu mersu-ncrezător sau fatalist.
Ni-i casa-n vale, dar privim spre munți
Ne credem zei, dar ne-ngropăm în tină -
Copii și tineri, vârstnici și cărunți.

La fiecare pas, pândiți de boală,
Primim cândva sărutu-i dureros.
Apoi alunecăm dizgrațios,
Lăsând pe drum petală cu petală,
Obraji zbârciți și ramuri dărâmate,
Și amintiri din omul sănătos.
Că să-nverzească iarăși, cine poate?

De multe ori, trădați de cel de-aproape,
Ne declarăm complet nefericiți!
Am fost și noi vicleni, pizmași, zgârciți,
Dar cine-ar vrea greșeala să-şi dezgroape?
Ne suntem unii altora-ncercare:
Ieri trădători și astăzi amăgiți.
Când întristați, când plini de nepăsare.

Privim spre cer când se-ntrevede ploaia,
Privim în jos când lutul e uscat;
Deschidem căi de-acces pentru păcat
Și plângem când ne arde vâlvătaia...
Mă-ntreb din nou: Găsi-voi adăpostul
Unde-i stăpân un singur Împărat
Care-mi cunoaște patima și rostul?

Azi, teama îmi vestește gutural
Tot ce mă paște-n spinii de pe cale
Și-n față-mi pune valul după val.
Le spun și eu la rându-mi: "E normal -
Vă știu, sunteți durerile din vale...
Nu pot să vă alung şi nu vă chem;
Da-n numele Stăpânului suprem,
Azi vă declar: Veniți, că nu mă tem!