Vei fi și tu acolo?...

Era trecut de-amiază. Un cer gri, înnorat
Părea căzut pe lume, cum nu mai fu vreodat'.
Timpul în loc stătuse, ceasul nu ticăia
Căci poate, obosise, mereu a măsura.
Era liniște surdă, pe stradă mă găseam;
Treceam pe sub arcade, însă nu mă grăbeam.
Pe partea dreaptă-a străzii cu mine se zăreau
Oameni în haine albe, ce-așijderi așteptau.
Eram puțini la număr, păream toți pregătiți
De-o altfel de plecare, plecarea celor sfinți.
Simțeam în noi o pace, simțeam o bucurie,
Ce ne purta pe aripi de dor spre veșnicie.
Eram atât de siguri că-ndată vom pleca
Spre-o sfântă destinație ce sus ne aștepta!
Însă pe partea stângă vedeam dărâmături,
Cât cuprindeam cu ochii; atâtea crăpături
Erau în drumul care pe noi ne separa
De partea cea lovită ce-n față ne stătea.
Părea că de cutremur fusese ea lovită,
În timp ce partea noastră rămase neclintită.
Și-n timp ce plin de pace simțeam că-s neînvins
Mă întorsei pe-o parte și mă trezii din vis. .
***
Da, numai vis fusese, însă un vis frumos,
Ce azi se întrevede-n prezentu-ntunecos.
Sunt vremuri tot mai grele, sunt vremuri de sfârșit
Și-aproape e Răpirea spre locul mult dorit
Dar noi suntem în pace, de Domnul ocrotiți
Până pe nori de slavă, de El vom fi răpiți.
În haine de serbare, de alb curat de cer
Noi așteptăm plecarea spre locul cel etern!
Puțini suntem la număr dar am ieșit din lume:
Pe fruntea noastră scris e al Domnului sfânt Nume!
Chiar dacă lumea cade, neînfricați vom sta
Până pe nori de glorie Hristos va apărea!
O, câtă bucurie va fi pe nori, în zare! . .
Vei fi și tu acolo, cel ce citești azi, oare? ...