text Poezii crestine

Veghere în rugăciune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: sorin greurus
Veghere în rugăciune




După cum vedem in stânga
O lume de păcat,
În dreapta, necazul si suferinta
Ce pe noi e apăsat,

Vedem prin spitale
O lume suferindă,
Ce așteaptă-nalor suferinte
O mângâiere blândă.

Vedem cum într-un loc e secetă,
Pământul e uscat,
Pe-alocuri toarnă cu găleata
Plouă inverșunat.

Plouă de se rup norii
Se produc,inundatii mari,
Iar pe alte locuri, plouă
Cu picuri ca de rouă.

Pe întreg pământ,năpădesc
Necazuri multe,
Boli si catastrofe
Care ne-îngrozesc.

Toate acestea lucruri
Se întâmplă,azi
Undeva în prezent,
Însă gândul nostru e absent.

La fiecare margine de secundă
O sumedenie de păcate se înfăptuiesc,
Dar nu vrem a crede, că
Semnele ne prevestesc.

Sfârșitul e aproape! vreti !?
Cu toți să ne pocăim.
În rugăciuni fierbinți ,
Cu toți să stăruim.

Dumnezeu la toți ne cere
Smeriți, să-L urmăm în tăcere,
Să ne lăsăm de ale noastre fapte rele,
Să stăruim cu toți ,după prima înviere!

Hristos a patimit in trup
Sfârșind-o cu păcatul,
La fel și noi să fim în duh
Gata de zbor, tot timpul.

Dumnezeul Tatăl Sfânt,
Ne îndeamnă prin Cuvânt,
Înțelepți să fim cu toți
Să intrăm pe-a Sale porți.

În rugăciuni să stăruim.
Astăzi să ne pregătim!
Tot ce este pe pământ,
Se va sfârși în curând.

Să rămân dar credincios,
Urmaş a lui Isus Hristos.
Trăind în neprihănire
Până la a Sa venire!


amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>