VEGHEATI...

VEGHEATI !


Noaptea, marea-i furtunoasã ! Totu-i doar desertãciune !
Si-n tãcerea de granit, doar mai fumeg’un tãciune !
Însã-n linistea difuzã, atipirea-i ca o scuzã !...
Iar acei care vegheaza, s-au sculat si - acum acuza.

Norii negri se ridicã ! Vânturi reci încep sã batã !
Viile sânt încã-n floare, cine poate sã le-abatã !...
—Vine iar furtuna oare? —Treziti-vã Fecioare !
Cãci ne doare, rãu ne doare, gheata - aceasta-n Adunare...

Casa care-i locuitã, are si luminã-n ea,
Are si cãldurã multã, când si iarna-i tot mai grea!
Cu rãceala dintre semeni, când ei nu-si mai gãsesc locul,
Dacã dragostea se stinge, n-are cin’ s-aprindã focul.

Iar în taina înserãrii, tot mã întreabã al meu gând:
—Cum e-afarã si-nlãuntru ? —Toti se-ntreabã rând pe rând :

—Cine-ar trebui sã-nceapã? Cine-ar trebui sã fie,
Cel ce sapã si adapã, cel ce curãtã în vie,
Cel dintâi si cel deaproape, cel ce-ncepe si sfârseste,
Cel ce strânge si adunã, cel ce - aprinde si - nteteste...

—Cei cu trâmbita ! sã sune... Desteptarea, sã rãsune!
Printre munti si printre stânci si prin vãile adânci
Pe ogor si pe câmpie, ca suflarea sã învie !
In padure si-n Gradina, in familii si in Vie.

La miezul noptii va veni, al Vietii Rege pe pamant,
Slavã binecuvântatã, semanata prin Cuvant !
Ingeri cu peceti si trambiti, vor veni ca sa ne spuna,
Judecata lui Mesia, cu Rapirea ce aduna...

Trâmbitele-ncep sã sune, ce-i aceasta ? ce ne spune?
Vremea trece, vremea vine, -ne hrãnim doar cu suspine.
Judecãtile cad valuri, dintre norii fiorosi,
Peste-a mãrii noastre maluri, zac multime de leprosi.

Colo-n vale, e durere! -parcã-i ziua de apoi!
Plângeti dar, apoi, tãcere! Cãci viata e cu noi!
Vuiesc cerurile slãvind...Când vii Doamne mai curând?
Când vii Doamne sã ne iei? Când vii sã ne dai rãsplata?
Si cununa vesniciei! ca sã fim în veci, cu TATA!

Sus pe Stâncã, mai la dreapta, oaste îngereascã cântã!
Câtre Raiul plin de stele, milioane se avântã,
Toti mergând cu bucurie, toti trecând cu usurintã,
Prin Sfânt Sângele vãrsat, toti plutind cu biruintã!

Iar din clipa vesniciei, am desprins rând dupâ rând!
Sã ne-ntoarcem cu cãintã, fiecare într-un gând,
Prin botezul pocãintei, prin mãretul Har divin,
Sã ajungem toti în Casa, fãrã lacrimi si suspin!