VEDEREA SPIRITUALĂ A LUI ISAAC

Vederea spirituală nu-i ştiinţa omenirii,
Ci e supranaturală, dincolo de legea firii.
Isaac rostea cuvântul cel de binecuvântare
Nu bazându-se pe ochii ce nu mai aveau culoare.

Duhul timpul îl comprimă ca să facă din sfârşit
Certitudine-absolută pentru omul mântuit.
Omul nostru dinăuntru nu este carne şi sânge
Dragostea din el la Domnul ne tot cheamă, ne constrânge.

Glasul lui Isaac vorbeşte pentru Iacov cel prezent
Care s-a ascuns pe sine într-un mod cam imprudent.
Două planuri se confruntă: omenesc cu cel ceresc.
Pentru cer însă contează ce este dumnezeiesc.

Binecuvântarea sfântă este-n planul glorios
Însă Tatăl o păstrează sub controlul lui Hristos.
Pe Iacov îl pedepseşte ca pe-un om obişnuit
Pentru viaţa lui pătată, pentru tot ce a greşit.

Dar lucrarea pregătirii noastre merge spre final
Dându-ne la toţi speranţă pentru-al păcii ideal.
Semănatul, seceratul, sunt oricum pe drumul lor.
Domnul păcii Îşi adună pentru ceruri un popor.

Şi-ntr-o zi poate senină, poate cu un pic de nor,
Va veni din cer lumina cu al nostru Salvator.
Să fim, deci, cu toţii gata, nu în carne ci în duh,
Pentru gloria măreaţă la-ntâlnirea din văzduh!