VĂZDUHUL

S-a-ntunecat de groază-ntreg văzdhul!
Şi bolta cerului s-a înegrit!...
Când sus pe Golgota, se stinse Fiul.
A mers la moarte!... omul cel iubit...

Parcă tot iadul striga, din adâncuri,
Văzând cum Mielul chiar şi prin torturi...
Învin-se moartea, câştigând cohorta !
De demoni ce-aştept-au să vadă lupta.

Trecea prin spini ce-adânc înfipţi în carne,
Voi-au să tragă tot ce e drept şi sfânt,
Dar El urca biruitor pe culme!...
Acel ce-a coborât jos pe pe pământ...

-Loviţi strig-au aceea din adâncuri!
Căci singur El ş-a dat sentinţa !
De bună voie a plecat din ceruri.
Pentru acei ce ş-au perdut speranţa.

Când fos-ta sus pe cruce atârnat!
Ceruta apă a cu un glas duios.
Oţet şi fiară-n schimb, Lui I sa dat.
Murind pe cruce pentr-un păcătos.

Dar liberat a fost din trup Isus
Ieşit din spaţiu şi din lumea aceasta
Când a strigat la Tatăl Său de sus!...
Primeşte-mi Duhul Tată-n slava Ta.

Pământul s-a mişcat din temelie!
Şi soarele-şi ascunse strălucirea!
Perdeaua de la templu se sfâşie,
- Acesta-i Fiul meu." Tatăl zicea."

Luat a fost apoi jos de pe cruce!
Îmbălsămat şi pus într-un mormânt;
Neştiind ei ce-a trea zi va-duce !
Căci pentru El, n-a fost loc în pământ.

Iar noi creştinii veacului de acum
Privim uimiţi la scena mântuiri!...
Şi ne urcăm pe al credinţei drum,
Până în ziua sfântă a întâlniri.