text Poezii crestine

Vatra străbună

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sara Dehelean

În ceasuri de noapte târzii,
Când râul se scurge prin vad,
Când bruma se-aşterne prin vii
În minte-mi apare-al meu sat…


Şi văd parcă-aevea străduţa
Umbrită-n desişuri de ram
În care-i ascunsă căsuţa
Cu flori vestejite în geam.

În zori, plecaţi la altar,
Bunica, părinţi şi copii,
Mulţumind pentru somn, ceream har
Şi-ndurare pentru încă o zi.

În rugi, la acelaşi altar,
Pe când cobora înserarea,
Mulţumeam pentru ziua de har
Şi ceream peste noapte-ndurarea.

Azi nimeni nu-ţi caută pe prispă
Şi nimeni nu cade-obosit
Pe prag, resimţind într-o clipă
Alinul ce-l poţi dărui.

Pe-aleile ninse de soare,
Sau pline de foi ruginii,
Azi nu se desprinde-n vâltoare
Cristalul din voci de copii

Şi nimeni nu-ţi spuse vreodată,
Căsuţă tăcută sub ram,
De ce s-au dus toate deodată
Şi florile-s moarte la geam…


Azi, poate aştepţi ca-nserarea
Să-ţi ducă din nou în ocol
Pe vreunul ce-avar, depărtarea
L-a smuls, tu, chemându-l în gol.

Privind spre aceeaşi steluţă
Ce-ntâi de pe prispa ta am văzut,
Te simt mai aproape, căsuţă,
Tu, templu cu vatra de lut!

Mai ştii cum în serile-albastre
Când luna văpăi revărsa,
’Nălţam rugăciunea spre astre,
Iar mama, cântări ne-nvăţa?

Le ştii tu, pe toate, prea bine,
Dar nu poţi vorbi nimănui.
Tăcută, aştepţi cu uimire,
Ţi-e dor de cântarea ce nu-i! …


Deva, 5 Mai 1963

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În brațele Harului
Nu vrea să-nțeleagă omul,Când prin valuri a trecut,Că îl ocrotește Domnul,Și din greu mereu l-a smuls.De-atâtea ori în strâmtorarePâinea-n casă i-a sporit,Dar când n-are o gustare,Zice: „El m-a părăsi... Citeste mai mult >>
Alternativă!!...
Alternativă! ! ...Decât, viața, ce-o să fieSă n-ai nici, o bucurie,S-o petreci, în chin și foc,Mai bine suferi, pe locNefiind, cale de mijloc...Pe pământ, cât ți-e de greu,Omule, păcatul tău,Arată-l,... Citeste mai mult >>
Să poți fi cu Dumnezeu!(var.)
Ca să poți fi cu Dumnezeu! (var.)Ca să poți fi cu Dumnezeu,E, în El să nădăjduiești,Să-l rogi ați spune”-Fiul meu”,Din tainice-nălțimi cerești! ! ...Sigur să fii, nu te-ndoi,Căci dreapta DomnuluiȚi-e... Citeste mai mult >>
Am găsit iubirea!!...
Am găsit iubirea! ! ...Am căutat cândva, iubireaȘi toată lume-am scotocit-o,Și nu mică, mi-a fost uimirea,Că-n toată lumea n-am găsit-o!Am călătorit în țară,În fel de fel, de circumstanțe,Cu sarcini,... Citeste mai mult >>
ADEVĂRAȚII MARTORI...
Adevărații martori...Doamne poate mâine iei,La Tine, pe aleșii TăiPe creștinii-adevărați,De Tatăl, la cer chemați,Ei Îți sunt, Isuse frațiȘi-au dus crucea fiecare,Care poate să-i doboare,Pe-a Ta foar... Citeste mai mult >>
Mai bine mă făceai,Doamne...
E atât de greu să trăiești pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Apă sau vânt!S-adăp ciutele, căprioareleSetea năvalnicăCu susurul blând!E atât de greu să lupți pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Slovă d... Citeste mai mult >>
Caut pacea Ta!
Caut pacea Ta!Caut pacea TaPrea Sfinte Părinte,Cu mintea și cu inimaȘi gânduri multe,Și tocmai atunciMă ispitește cel rău,Supune la frământări adânciMintea, gândul și sufletul meu,Îndepărtează-l Tată... Citeste mai mult >>
În freamătul acestei lumi
În freamătul acestei lumi,Un ecou din depărtare,Ce vine din depărtări și lumi,Azi se simte tot mai tare.În pașii fiecărui om,În umbra fiecărei clădiri,Chiar și în spatele celui mai mare pom,Căci nimic... Citeste mai mult >>
Străini prin lumea aceasta
Străini suntem pe-acest pământ,Trecători prin zi și vânt,Iar tot ce astăzi adunămÎn urmă, toate le lăsăm.Se schimbă lumea zi de zi,Dar Domnul nu Se va schimba.Cuvântul Lui rămâne viu,Azi, mâine și în... Citeste mai mult >>
Într-o lume pustie și rece
Într-o lume pustie și rece,Parcă tot mai mult ne îndepărtămDe Cel ce este veșnic,Singurul Dumnezeu Creator.În frenezia lumii acesteia,Am uitat cine suntem,De unde venim și unde mergem,Căci nimic nu es... Citeste mai mult >>