text Poezii crestine

Vasul prelucrat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: DUHUL SFANT
De mult timp tu copilul Meu, aștepți o mângâiere, un cuvânt de alinare din partea unui om, dar nu-i. Bați, faci pași încoace încolo și cauți dar nu o găsești și de mângâiere n-ai parte. De multe ori vrei chiar și-n lucurile pământești să găsești împlinirea de care ai nevoie dar, este doar o mare înșelătorie.

Plângi ades în sufletul tău doborât de întristarea gândurilor întunecate care se războiesc cu cele ale lumini și cauți ajutor, dar nu-l vei găsii nici unde în lume. Ai uitat în fuga ta după pace, împlinire, mângâiere și-un pahar cu fericire de-al tău Mântuitor puternic în care se găsesc toate aceste lucruri, uitând că tu de multă vreme la sfat cu Domnul n-ai mai stat, dar El a tot strigat și bătut la ușa ta să te asculte-n marea ta deznădejde.

Atunci te-ai proșternut plecat pe genunchi în rugăciune cu lacrimile pocăinței pe obraji înaintea Împăratului Sfânt, îmbrăcat cu haina singurătății și a suferințelor ele au dispărut la primul cuvânt. Ai plâns ș-ai plâns iar din cer El a auzit coborându-se lângă tine de ți-a șoptit cu blândețe copilul Meu nu, nu te teme de a groazei nopți și încercările care are să vină peste tine, căci tu știi prea bine la Mine este ultimul cuvânt și doar Eu cunosc și - ncerc inima omului, Eu te înțeleg ca nimeni altul și nu te voi judeca ci izbăvirea îți voi da, ți-am purtat de grijă chiar și când tu mi-ai întors de multe ori spatele și n-ai vrut să stai la sfat cu mine.

Pentru că te-ai smerit în zdrobire îți aduc pacea, mângâierea prin Duhul meu bucuria iar povara care-ți este atât de greu a duce, Eu, spune Domnul izbăvesc prin mână sfântă. În rugăciune inima ții se schimbase pe loc când Eu am turnat balsamul sfânt, tu cel cu poveri în suflet ești liber și pace, fericire ai primit, iar pe urmă credința și paharul s-au umplut cu Duhul Sfânt, da zice Domul ți-am făcut trecere ca-i avut sinceritate și temere de mine in strâmtoare!

De aceea copilul Meu iubit, ai un preț mai mare decât orice din lume în ai Mei ochi, de aceea din testul și suferința prin care te-am trecut un om puternic cu credință neclintită am vrut să te fac și-n lucrarea Mea să te pun, în slăbiciune puterea Mea-i desăvârșită și de te vei teme de Mine în continuare biruință îți voi da urcându-te tot mai mult pe treptele pocăinței văzând că tot ce se întâmplă în jurul tău a fost spre al tău bine!

Rămâi lângă mine zice Domnul, de vei vrea să treci biruitor prin orice val și furtună care vor venii peste tine, rămâi cu inima curată, credincios Mie chiar și pe scaunul loviturilor. Când vrei răspuns a primii din cerul Meu, tu mergi înainte prin credință și de nu-ți răspund, Eu sunt cu tine, Eu sunt lângă tine, Eu păzesc ființa ta, tu doar rămâi în lumină copilul Meu iubit!

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>