Vasul de lut

Vasul de lut

Vasul de lut
Pe care l-am primit nou şi frumos,
Este făcut din cea mai aleasă ţărână.
Aseară l-am petrecut pentru prima oară la fântână.
Am scos din adânc apă cristală
Mai de preţ decât a lumii comoară,
Să văd dacă ţine, dacă păstrează
În el nealterată, sfinţita apă,
Cu care vasul a fost umplut.

Vasul de lut
Îl duc cu grijă în fiecare zi la izvor,
Cu speranţa că va fi de folos vreunui rătăcit călător.
Poate sărman, obosit şi-nsetat
De călătorie, de-atâta drum şi umblat;
Poate călător fără ţel, disperat,
Trecător prin deşert, sau de valuri purtat;
Să guste din vasul de lut spre-ntărire
Apa cerească, coborâtă de sus, din mărire.

Vasul de lut
Pe care-l duceam atât de des la izvor
Sau poate la fântână, s-a spart.
Era umplut totdeauna cu apa izvorâtă din cer, din înalt.
Fusese atât de des umplut şi golit
Fusese iubit de-nsetaţi, iar de alţii hulit;
Dar acum vasul de lut care-i spart
Ce-şi aşteaptă sfârşitul în margini de şanţ,
Mai udă prin rana-i deschisă, doar pământu-nsetat.

Vasul de lut
Îmbătrânit de-atâta vreme
Până la urmă s-a sfărâmat.
Creatorul îl aruncase 'napoi din ţărâna din care fusese luat.
Pământul braţele sale larg şi-a deschis
Să-l primească cum se cuvine, într-al său paradis.
Iar în locul vasului de lut, la fântână,
Obosit de vreme, încercat de furtună,
N-a mai rămas decât un pumn de ţărână.

Vasul meu de lut
În care comoară nepreţuită port,
Într-o zi se va sfărâma şi el.
Atunci, în 'cea zi de sărbătoare,
Blestemata ţărână binevoitoare,
Va da odihnă cioburilor mele
Ostenite de-atâta lucru, de-atâta vreme,
Învechite de-atâta chin şi-ncercare,
De-atâtea dureri şi de preamultă uitare.