VÂNTUL EDENULUI

VÂNTUL EDENULUI

Pe-aripi de vânt răcoritor
ce veşnic din Eden adie
eu gem şi plâng şi mă-nfior.
Păcate mari adânc mă dor
şi viaţa mea-i de mult pustie.

Mă-ntreabă solul cel divin:
"Ai fost şi tu cumva-n grădină ?"
Eu fruntea-mi plec şi-apoi suspin,
dar vântul îmi răspunde lin:
"Erai şi tu atunci de vină.

În coasta primului Adam
ai fost cu-a lumii-ntregi mulţime ...
Ai rupt şi tu ... un fruct ... din ram
şi n-ai gustat din el un gram
ci l-ai mâncat în întregime!"

Un glas striga din zări cereşti
vibrând în florile din luncă
şi-n unda apei pământeşti:
"Adam!... Adame, unde eşti ?...
Călcat-ai oare-a Mea poruncă ?"

"Ah, da, Stăpâne, Te-am sfidat
şi n-am ţinut de Tine seama!
Pământul iată-l blestemat,
dar eu sunt, eu sunt vinovat:
mă trec fiori, mă arde teama ...

Căci, dac-ar prinde piatra grai
şi floarea şoapte vii ar scoate,
ar spune clar că-ntregul Rai
l-am prefăcut în crâncen vai
şi-n mii de lacrimi înnoptate.

Rănit jeleşte gândul meu
pe pieptul ruginitei harpe:
am vrut să fiu ca Dumnezeu
dar, vai, ce păcătos sunt eu
c-am ascultat de vechiul Şarpe!

Ah, sufletul îmi este gol
iar inima-i un boţ de ceară!
Mi-e viaţa-ntreagă un Şeol
de când mi-a dat viclean ocol
o şoaptă multi-milenară:

"A zis Cel Sfânt, cu-adevărat,
să nu mănânci din pomul care
spre cunoştinţă ne-a fost dat ?
Ca Dumnezeu vei fi-mbrăcat
în nemurire şi splendoare.

Nu vei muri de-o să mănânci ...
Hai, vino ... ia ... nu sta deoparte,
Căci vei zbura spre zări adânci
când alţii s-or târî pe brânci
ca nişte condamnaţi la moarte."

Ah, Doamne, cât sunt de mişel
căci rob docil m-am dat minciunii!
Tu-ai vrea să nu mă mai înşel
luând bordeiul drept castel
şi-mi strigi din mijlocul furtunii:

"Întoarce-te, o, fiu pierdut!
Priveşte! Totul este gata!...
Să pot uita al tău trecut
a stat sub chinul crucii mut
Isus, răbdându-Mi judecata ...

Pe veci de veci salvat să fii,
ce crezi c-aş mai putea Eu face ?
Din bezna unei vieţi pustii,
aştept la pieptul Meu să vii
să-ţi dau iertare, har şi pace ..."

O, Doamne, nu pot amâna,
căci cât un munte mi-i prihana:
accept umil chemarea Ta!
Îţi voi sluji, Te-oi asculta.
Fii binecuvântat! Osana!