Vântul

Vântule ce poți mai tare, ca să bați tu pe pământ,
Du-mă pe-a ta adiere, unde mă așteapt-un Sfânt,
Tu ridică-mă în slavă, trece-mă de norii gri,
Unde știu că pot pe Domnul, vântule a-l întâlni.

Pe-al tău fluierat sa-mi fie zborul astăzi eu aș vrea,
Căci el zboar-atât de iute, trece dincolo de stea,
Trece dincolo de soare, fluieratul tău de vânt,
Luna-n urmă el o lasă, lasă-n urmă și-un pământ.

Să mă duci vreau eu în locul, unde mi-aș dori să fiu,
O mireas-a Celui Mire, ce în ceruri este viu,
Vreau pe plaiurile sfinte, vântule ca să ajung,
Căci mi-e dor de bucurie, doar o clipă ca să plâng.

Du-mă unde-i veșnic soare, străzile doar aurii,
Dar acolo tu cu Mine, vântule... să nu rămâi,
Căci eu vreau o veșnicie, să petrec doar cu Isus,
Ție nu îți pregătește, nimeni loc în ceruri sus.

Tu doar să mă duci pe mine, și să te întorci îndat,
Să mă lași la poarta care-i, a mai marelui Regat,
Unde mă așteaptă Domnul, împreună ca să fim,
Sus în Țara minunată, unde o să locuim.

De întâmpini piedici multe, eu te rog să nu oprești,
Tu să zbori până la capăt, până când o să zărești,
O lumină ce vre-o dată, să o stingi nu vei putea,
Oricât peste ea de tare, vântule tu vei bătea.