text Poezii crestine

Vântul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14


Vântule ce poți mai tare, ca să bați tu pe pământ,
Du-mă pe-a ta adiere, unde mă așteapt-un Sfânt,
Tu ridică-mă în slavă, trece-mă de norii gri,
Unde știu că pot pe Domnul, vântule a-l întâlni.

Pe-al tău fluierat sa-mi fie zborul astăzi eu aș vrea,
Căci el zboar-atât de iute, trece dincolo de stea,
Trece dincolo de soare, fluieratul tău de vânt,
Luna-n urmă el o lasă, lasă-n urmă și-un pământ.

Să mă duci vreau eu în locul, unde mi-aș dori să fiu,
O mireas-a Celui Mire, ce în ceruri este viu,
Vreau pe plaiurile sfinte, vântule ca să ajung,
Căci mi-e dor de bucurie, doar o clipă ca să plâng.

Du-mă unde-i veșnic soare, străzile doar aurii,
Dar acolo tu cu Mine, vântule... să nu rămâi,
Căci eu vreau o veșnicie, să petrec doar cu Isus,
Ție nu îți pregătește, nimeni loc în ceruri sus.

Tu doar să mă duci pe mine, și să te întorci îndat,
Să mă lași la poarta care-i, a mai marelui Regat,
Unde mă așteaptă Domnul, împreună ca să fim,
Sus în Țara minunată, unde o să locuim.

De întâmpini piedici multe, eu te rog să nu oprești,
Tu să zbori până la capăt, până când o să zărești,
O lumină ce vre-o dată, să o stingi nu vei putea,
Oricât peste ea de tare, vântule tu vei bătea.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>