VAMEŞUL ŞI FARISEUL

VAMEŞUL ŞI FARISEUL

Ce sunt, Doamne, mă-ntreb eu:
Vameş sunt sau fariseu ?
Mă smeresc cu bucurie
Sau mai sunt plin de mândrie ?

Pentru mulţi rostind Cuvântul
Sunt eu sfânt sau ... fac pe sfântul ?
Pentru semeni sunt deschis
Sau mă uit la ei pieziş ?

Totuşi simt că-n pieptul meu
Se ascunde-un fariseu
Aspru, mândru şi bigot
Care-mi spune: „Eu ştiu tot.”

Vine însă Duhul Tău
Ce mă mustră când sunt rău.
Şi atunci pe loc îmi zic:
„Cum pot ochii să-i ridic

Către Tine, Domnul meu,
Când Te-am înşelat mereu ?!”
Am privit spre fapta mea
Şi-astfel firea îmi spunea:

„Nimeni azi ca tine nu-i
Pe cărarea Raiului.
Dumnezeu S-a fericit
Când pe tine te-a găsit.

Tu faci fapte foarte bune
Şi eşti plin de rugăciune.
Tu posteşti de multe ori
Pentru fraţi, pentru surori”.

-Da!-i răspund cu glasul lin,
Eu nu sunt ca ăst vecin
Care stă cu capu-n jos
Ca un mare păcătos.

El se roagă disperat:
- Doamne, nu Te-am ascultat!
Mai primeşte-mă şi-acum...
Sunt un rătăcit de drum!

Mă trezesc din nou. Ce vis!...
Uşa casei mi-am deschis.
Şi-aş dori să-l fi primit
Doar pe omul mântuit.

Nu pe mândrul fariseu
Ce-I ţinea lui Dumnezeu
Lecţii de dispreţ subtil
Despre vameşul umil.

I-am privit pe amândoi
Doar prin prisma vieţii noi.
Şi i-am pus pe un cântar
Să-nţeleg de-acum mai clar

Cum să fiu, cum să trăiesc
Şi prin har să mă smeresc,
Nu cu ochi de fariseu
Ci ca fiu de Dumnezeu.
*
Când l-asculţi pe fariseu
Ce eşti tu, iubitul meu ?
Dar poate te-ntrebi uimit:
Vameşul cu ce-a greşit ?

Poseda averi legale,
Nu era un coate-goale.
El veni la Dumnezeu
Nu ca sfânt, ca fariseu,

Ci ca omul păcătos
Ce nu-L are pe Cristos.
N-avea-n ochii lui dispreţ
Ci pe har punea el preţ.

Pentru Cer şi veşnicii
Cum vrei tu acum să vii ?!
Ca un munte de erou
Sau ... vei fi născut din nou ?

Merite ? Oricâte ai
Nu te pot duce în Rai.
Numai harul pe tâlhar
Îl făcu mărgăritar:

Primul rod din mii de mii
Cu lacrimi de bucurii!
Crede-L astăzi pe Păstor
Şi-ai să zbori cu El pe nor.