Vamesul

Vamesul

Urca la templu, sa se inchine,
Ducand in suflet poveri grele.
O, de-ar putea scapa de ele !
Gandea soptit printre suspine,
Un vames, urcand pe coline
Voind trecutul sa si-l spele.

Treceau prin minte ca sageata
Momentele de-nselaciune.
Dar, ce voi spune-n rugaciune ?
Mai bine plec ‘napoi si gata.
Dar vai ! cand vine judeacata,
Atunci, atuncea, ce voi spune ?

Lupta cu el sa se convinga.
Dar unde poti fugii de tine,
Sa scapi de tot ce ti-e rusine ?
Asa-ncerca sa se convinga,
Lasand mustrarile sa-nvinga
Ma duc, ca sa ma rog mai bine.

Atunci, la ceasul rugaciunii
Urcau mai multi, in sus, pe trepte
El trece fara sa astepte
Precum faceau adesea unii.
El vrea momentul rugaciunii.
El vrea sa-l prinda, sa se-ndrepte.

Si-alege un loc, dar mai in spate
Parca, uita-se cum arata.
Ori cand am fost ultima data ?
Isi simte inima cum bate.
Nici fata, nu vrea sa-si arate
Sta cu privirea aplecata.

A-ncremedit, parca nu simte
El, pacatosul, ce sa spuna ?
Doar gandurile si le-aduna.
Dar nu gasea deloc cuvinte
Si iarasi navalesc in minte
Pacatele, toate se-aduna.

L-apasa, gata sa-l zdrobeasca,
Sa-i franga fiinta sub colosul
Dar care-i rostul si folosul ?
Spre cer, nu poate sa priveasca
Si pieptu-ncepe sa-si izbeasca
« Ai mila Domane si de mine pacatosul !

Caci m-angrozesc de starea mea
Mai bine as intra-n mormant !
Si, chiar asa merita cum sunt
Sa pier pe veci din fata Ta
Caci nu-mi pot nicidecum ierta
Pacatele, o Doamne sfant !

Dar vin in fata slavei Tale,
Un pacatos si un nemernic
Ce doar de judecata-s vrednic.
Cu sufeltu-mi cuprins de jale
Cersesc mila-ndurarii Tale
O, Dumnezeu, Atotputernic ! »

Asa-si plangea, in umilinta
Trecutul fara sa-l ascunda.
Iar ochii-n lacrimi si-i indunda,
Frangandu-si duhul, in cainta
Plangand, cu adanca pocainta
Lui Dumnezeu, ca sa-i raspunda.

Dar ce mister, l-a prins uimirea.
Se simte ca o noua fiinta
Pleca, tacut cu umilinta
Se-nsenineaza si gandirea
Si capata neprihanirea
El, vamesul, prin pocainta.

Descatusat de-a lui povara,
Purtata-a lungul multor ani
Se-opri in drept la doi sarmani
Le da ceva, e prima oara
Cand pentru-a cerului comoara,
Se poate deslipi de bani.

Caci nu scosese pan-atunci
Pentru saraci nici un dinar
Chiar de asteptau, era-n zadar
Acum, l-a prins un fel de mila
Si da cu drag, nu da cu sila
Cand a primit iertarea-n dar.

O, Doamne ajuta-ne si noua
Si tuturor ce se inchina
Si iarta Doamne a noastra vina
Spre cer cu mainile-amandoua
Iti cerem, da-ne o viata noua
Si mantuirea Ta deplina.


Amin.
Nicolae Bec, Portland OR.