text Poezii crestine

Valori vesnice

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Arabela Ioana Tolan
VALORI VEŞNICE
Arabela Ioana Tolan



Simţire şi viaţă, gândire şi duh,
Tot ce-ţi dă aripi, te-nalţă-n văzduh,
Ceea ce-n viaţa de-aici efemeră,
Nu poţi să găseşti scotocind orice sferă,
Găseşti doar la cruce, smerit şi supus,
Căutând doar un nume, şi-acela-I Isus.

De-ncerci să te-nalţi peste bolta cerească,
Să cauţi noi sensuri, plăcerea firească,
Să crezi că pe lume nu-i astru sub soare
Cu tine, pământ, ca să se măsoare;
Revino-ţi în fire, coboară de sus
Căutând smerenia, c-aceea-I Isus.

Nu tot ce luceşte, ce-ncântă privirea,
Ce cheamă, ce-atrage, ce-incită simţirea,
Ce pare-a aduce-mplinire în viaţă
E neapărat fericire! Învaţă:
Că şi-alţii ce-au vrut să se-nalte nespus
Fost-au dar zdrobiţi de acelaşi Isus.

Avut-a lumină şi slavă, şi cer,
Până şi-acel înger, numit Lucifer,
Dar slava deşartă, goana după vânt,
Făcut-au să fie astăzi un înfrânt.
Nu îţi depăşi nesupus condiţia
Şi lasă chiar astăzi ura şi mândria!

Ca Domnul nimeni nu avut-a sub soare
Regat, chip si slavă făr' asemănare,
Şi iarăşi zic: Nimeni sub ceruri nu are
Atâta blândeţe, smerenie, candoare,
Atâta iubire, iertare şi zel
Ca Domnul Isus, Mirele Emanuel.

Să poţi să atingi culmi măreţe în viaţă,
S-ai pace,-mplinire, izbândă, speranţă,
Coboară-te-n vale, chiar de e suspin,
Căci numai acolo se naşte un crin.
Acolo se-nvaţă-a trăi nemurirea
Unde duci continuu, o luptă cu firea.

Învaţă dar astăzi, până nu-i târziu:
Luceferi sunt mulţi, însă pleacă şi vin;
Aici îşi găsesc ei sclipiri de secundă,
Dar vine iar ziua, risipind a lor undă.
Tu caută valori care nu pier în veci,
Credinţa, nădejdea şi dragostea, deci.

Amin!


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>