Valea morții ne-nconjoară

Valea morții ne-nconjoară,
Dar cu noi e Dumnezeu,
Urma Lui e-o primăvară,
Suferința-i harul Său.

Pietrele ce-s aruncate,
Strălucite doar vor fi,
Pe-o cunună... unde moartea,
N-are loc, nu va mai fi.

Valea plânsului se-arată,
Plâng cei mici dar și cei mari,
Căci un glas de sus întoarce,
Pe acei pierduți... hoinari.

Strigă El chiar prin războaie,
Și prin lepră e-auzit,
Vrea ca toți să vadă urma,
Ce-a lăsat-o chinuit.

Ne-nconjoară vremi din urmă,
Cu dureri și cu nevoi,
Dar mai vine cu mândrie,
Unii se cred mari eroi.

Vine vremea cu suspine,
Dar acei ce-or suspina,
Vor cunoaște cât de mare,
Este îndurarea Sa.

Vor cunoaște izbăvirea,
Vor cunoaște locul sfânt,
De-nchinati până la moarte,
Vor fi ei pe-acest pământ.

Ne-nconjoară bice multe,
Ce lovesc și iar lovesc,
Ura-și ia locul de cinste,
Frații nu se mai iubesc.

Cete mii azi tot aleargă,
Pe cărarea către cer,
Unii adormiți de vreme,
Doar se sting... încet ei pier.

Ne-nconjoară rătăcirea,
Prin învățături ce vin,
Care dau o libertate,
Către locul cel divin.

Numai cei ce știu cărarea,
Cea îngustă... vor putea,
Să ajungă la o masă,
Cu-Mpăratul a cina.

Ei vor fi moștenitorii,
Cerului... când va veni,
Fiul Omului... mireasa,
Sus, acasă a-și răpi.
Amin