text Poezii crestine

VALEA DEZNĂDEJDII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
VALEA DEZNĂDEJDII

(După Ezechiel 37)

Într-o vale nesfârşită
Duhul Domnului m-a dus;
Şi-am văzut mulţimi de oase,
Până m-am simţit răpus.

Oasele erau uscate.
Am trecut pe lângă ele
Tot privind la faţa văii
Dus de gândurile mele.

Mă trudeam să pot pătrunde
Tâlcul tainei dată mie;
El mi-a zis: „Aceste oase
Crezi că vor putea să-nvie?“

Nu aveam răspuns în minte,
Tulburat eram de tot.
Şi-am cerut atunci răspunsul
De la Domnul Savaot.

„Doamne, numai Tu ştii bine
Ce va fi în viitor.
Tu dai viaţă tuturora
Căci doar Tu eşti Creator.“

Şi apoi, „Prooroceşte!“,
Mi-a zis Domnul cel din cer
Dându-mi El pe loc cuvântul
Despre-al oaselor mister.

„Iată, oaselor uscate,
Ce vă spune Dumnezeu:
«Eu pun duh în fiecare.
Să-nviaţi nu este greu !.

Eu din veşnicii sunt Viaţa
Şi hrănesc tot ce-am creat
Ca să-Mi ţin promisiunea
Ca Stăpân adevărat.

Vă voi da pe rând şi vine,
Carnea am s-o pun la loc.
Veţi primi în dar şi piele
Şi al Duhului Meu foc.

Şi va fi o Înviere,
O confirm şi-o demonstrez.
Iat-o chiar acum se-ntâmplă,
La aceasta Eu veghez.»

Profeţia uimitoare
O rostise Ezechiel.
Şi un vuiet se-auzise,
O mişcare vede el.

Nu a trebuit s-aştepte
Un timp lung, obositor,
Ca să împlinească Domnul
Ce-a promis pentru popor.

Şi veneau toate-mpreună
Din valea misterioasă
Oasele precum s-ar strânge
Cărămizile-ntr-o casă.

Iar pe când privea profetul
O minune-atât de mare
Oasele primeau şi vine
Dar şi carne fiecare.

Îmbrăcate-apoi în piele
Cum Adam a fost făcut,
Oasele primeau şi chipul
Noilor făpturi de lut.

Însă Duhul zăboveşte,
Fără El nu este viaţă.
Domnul spre profet Se-ndreaptă
Şi din nou îi dă povaţă:

„Spune-I Duhului să intre
Chiar acum în acţiune.
Din acele patru vânturi,
Suflă Duh de rugăciune.“

„Vino, duhule şi suflă,
Am proorocit îndată,
Viaţa Ta triumfătoare,
Abundentă şi curată!

Ca să-nvie morţi-aceştia
Şi să capete culoare,
Viaţă şi puteri depline
Prin bogata-Ţi îndurare!“

Şi în urma profeţiei
Am văzut o oaste mare
Cum primind şi duh de viaţă
Ridicată-i în picioare.

Şi atunci din nou Cuvântul
Domnului mi-a explicat:
„Oastea care-o vezi în faţă
E-un popor descurajat.

Astăzi toţi israeliţii
Zic: «Nădejdea ni s-a dus!
Suntem doar oase uscate,
Căci vrăjmaşii ne-au distrus.
Ne-au distrus ţara şi Templul,
Ne-au luat tot ce aveam.
Şi-acum suntem în robie,
Noi, urmaşi ai lui Avraam.

Azi vedem doar trupuri moarte,
Templu-i cufundat în jar,
Iar copiii strigă: ««Tată!»»
Şi ««Mămico!»» în zadar.

Ce nădejde să mai tragem,
Când suntem împrăştiaţi
Ca străini în lumea largă,
N-avem rude, n-avem fraţi?…»

Însă, Domnul care-aude
Tot ce spunem sau şoptim
Către Ezechiel Se-ndreaptă
Cu un nou mesaj sublim:

„Spune casei lui Israel
Azi cu toţi să ia aminte:
«Veţi veni din nou în Ţară.
Vă voi scoate din morminte.

Şi veţi şti că Eu sunt Domnul
Când Israel va-nflori,
Când în voi turna-voi Duhul
Să vă-nveţe a trăi.

Vă voi strânge iar acasă
Şi veţi fi din nou plantaţi
Cu o inimă schimbată
De iudei adevăraţi.

Multă vreme-aţi fost deoparte
Şi Iuda şi Efraim,
Dezbinaţi pe calea lumii,
Nu ca un Ierusalim.

Veţi ieşi doar prin unire
Din al dezbinării blam,
Şi-adunaţi din lumea-ntreagă
Veţi fi iar un singur neam.

Robul Meu, alesul David
Va fi singurul Păstor
Care vă va da păşune
Şi veţi bea din sfânt izvor.

Vă voi pune-n suflet Legea
Să nu mai greşiţi umblând;
Veţi avea model pe David
Cel viteaz, smerit şi blând.

Între voi pe totdeauna
Locuinţă voi avea;
Eu vă voi fi Dumnezeul,
Iar voi toţi cetatea Mea.

Eu sunt Cel ce vă sfinţeşte,
Eu dau har, fac vindecări.
Cine crede Mă urmează
Pe-ale Cerului cărări.»

***
Fraţi, surori, când profeţia
Se-mplineşte literal,
Să fim siguri că din valuri
Vom ieşi cu toţi la mal...
































Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>