text Poezii crestine

Va veni o zi(Judecata)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zaharia Cristina
Va veni o zi când pământul nu va mai fi
Când stelele din cer vor cădea
Luna însângerată va fi
Și Soarele se va întuneca
De mânia Celui ce va veni

Să judece întreg pământul
Ce cândva l-a creat pentru slava Sa
Și pe om l-a pus stăpân peste tot ce jos era
Să se bucure de a Lui măiestrie
Și slavă Lui Dumnezeu să-I dea

Dar șarpele la fiecare colț pândea
Să-l facă pe om să cadă în păcat
Să nu mai fie în Eden
În prezența Lui Dumnezeu
Ci chinuit afară din grădină

Să poată să facă ce el vrea
Să amăgească pe omul ce Dumnezeu îl crea
Să-l atragă de partea sa
Să-i slujească
Și pe Dumnezeu să-L blesteme

În ziua judecății care va fi
Omul judecat aspru va fi
De tot ceea ce aici jos a trăit
Ce în inimă poftea
Ce vorbe rostea
Și pe ce căi umbla

Mulți atunci se vor tângui
Pentru tot ce rău aici au trăit
Căci mulți în curvie trăiesc
În beție, distracții și jocuri fel de fel
Ceea ce i-a învățat șarpele cel vechi
Amăgindu-i că nu există Dumnezeu
Și nici judecată după această viață
Că totul aici jos primesc
Că iadul e inexistent
Și-n focul cel veșnic nu vor arde

Dar la sfârșit de ei va râde
Cât de ușor pe om l-a amăgit
Și câți sufletul și l-au vândut
Pentru faimă, bani și bogății
Să stea la mese scumpe
Și pe cel slab să-l subjuge

Dar Dumnezeu dreptate va face
La judecata cea finală
Când în fața Lui vor sta
Chiar și omul cel mai bogat
Și cel sărac
Și șarpele cel vechi va fi prezent
Să-și primească osânda

Și mulți cu el în focul cel veșnic
Vor fi aruncați
Căci lui i-au slujit cât aici jos trăiau
Crezând că Dumnezeu nu va vedea
A lor viață trăită fără de folos
Slujind propriilor scop

Cercetează-ți viața și vezi cum stai
Cui îi slujești, ce stăpân ai
Căci într-o zi vei fi judecat
Și cărui stăpân i-ai slujit
Cu el în veșnicie vei trăi.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>