text Poezii crestine

Va trece iarna

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cost Ana
Cu straie albe de ninsoare
Împodobit-ai tot pământul,
Cu uriașele covoare,
Tu, Doamne i-ai țesut veșmântul.

Semeții pomi, cu haina verde,
Au suportat arșița verii,
Dar toamna, după cum se vede,
I-au dezbrăcat în toiul serii.

Cu strai de doliu ruginii,
Toamna îmbracă toți copacii.
Pe munți, pe dealuri, pe câmpii,
Lipsiți de roade-acum, săracii.

Apare iarna-ncetișor,
Căci toamna,repede sfârșește,
Iar Domnul ce-i Stăpânul lor,
Tot universu-mpodobește.

Ce măreție, ce splendoare!
Ce talentat ești și-nțelept!
Mă mir, o Tată, cât de mare,
Și iscusit ești Tu și drept!

La fel pe noi, Tu ne-ai creiat
Ca pe un pom ce înflorește.
Când florile s-au scuturat,
Urmează timpul ce rodește.

Și-apoi, când fructul este copt,
E strâns și e pus în grânare.
Cel ce-a muncit și-i înțelept,
Aduce roadă tot mai mare.

Când vine iarna neputinței,
Și bobul nost' stă sub zăpadă,
Vom fi părtași făgăduinței
Că ochii noștri o să-L vadă.

Va trece și iarna geroasă
Și-om încolții...la primăvară,
Când noi, vom fi chemați Acasă,
Iar Domnul pe cer o să-apară.

Ce întâlnire minunată!
Aproape e a Sa răpire!
Te pocăiește, căci Te-așteaptă
Să-mbraci haina de in subțire!









Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>