Va fi cândva

Va fi cândva o vreme când dulcele de-amar,
Pe veci se vor desparte cu netrecut hotar.
Lumina de-ntuneric şi binele de rău,
Deplin le va desparte un larg şi veşnic hău.

Atunci va fi şi răul, şi binele deplin,
Cântarea doar cântare, iar chinul numai chin.
Lumina doar lumină, iar noaptea numai ea
Şi orice om în locul ales pe când trăia.

Da, undeva, în spaţiu, exist-aievea loc,
În care-i veşnic beznă şi scrâșnete şi foc.
De-acolo Fericita Prezență s-a retras
Şi-un loc etern de chinuri şi blestem a rămas

Porţi veşnice acopăr prăpastia de fum,
În care-s veşnic flăcări, dar niciodată scrum
Împrejmuit cu spaţiu nemărginit şi mut
Uitat va arde răul în Răul absolut.

Dar undeva există aievea Locul sfânt
În care Fericirea şi Harul veşnic sunt,
Acolo tot ce-i bine şi vrednic şi frumos,
Din veci spre veci va curge mai dulce, prin Hristos
Acolo toţi ce după Hristos au mers, trăind,
Gusta-vor strălucirea, etern, întinerind...

Mai vrednice-s aceste cuvinte să le crezi,
Că-s mai adevărate ca tot ce-atingi şi vezi,
Cutremură-ţi fiinţa şi-alege cu-nţeles,
Când vei vedea aievea, va fi târziu de-ales.