Urcat-ai pe drumul cel plin de durere

Urcat-ai pe drumul cel plin de durere,
S-aduci mântuire, tăcut doar urcai,
Sub ploaia de bice Tu doar înainte,
Iubindu-ne-ntruna Isuse mergeai.

Desculț pe tăioasele pietre Tu Doamne,
O cruce spre culme duceai ca să fim,
Cu toții sub harul de sus ce coboară,
Niciunul din noi nu ai vrut să murim.

Urcat-ai spre moartea cumplită odată,
Pământul să vadă că ești Dumnezeu,
Să vadă-nvierea din morți care noua,
Ne dă azi putere în timpul cel greu.

Să vadă și orbii măreața lucrare,
Și surzii s-audă, cum Tu te jertfeai,
Să fii răstignit fără murmur... cârtire,
Pe dealul durerii tăcut doar urcai.

Urcat-ai să-nduri suferința amara,
Să bei un pahar cu un gust de pelin,
Să ștergi astăzi rane ce-aduc tulburare,
Să ștergi chiar și urma ce-o las-un suspin.

Sub vorbe doar grele și pietre-aruncate,
Ți-a fost Ție drumul cu sânge stropit,
Din fața strapunsă de spini care Doamne,
Atâta durere ți-au pricinuit.

Urca pentru mine să am mântuire,
Dar și pentru tine urca El din greu,
Să ai veșnicia la capăt de viață,
S-o am la sfârșit de cărare și eu.

Și noi să urcăm cum urca El odată,
Doar plini de iubire, tăcuți, răbdători,
Căci El ne așteaptă în Țara luminii,
În care-i doar viață, ea are doar zori.
Amin