Urcă fulgii de zăpadă

Urcă fulgii de zăpadă, se-ntorc stropii care cad,
Se grăbesc s-ajungă-n locul, unde nu-i nimic în vag,
Fug de-acest pământ ce astăzi, orice strop îl prigonește,
Și-orice fulg ce-i de zăpadă, cu-a sa ură îl topește.

Urcă suflete rănite, pe un deal atât de greu,
Dar privirea lor o țintă au în față... Dumnezeu,
Își rănesc desculțul care, calcă pietrele tăioase,
Dar nu se opresc o clipă, vor s-ajungă toți acasă.

Urcă mâinile-obosite, ca o creangă tremurând,
Să atingă acea poală, ce-i purtată de un sfânt,
Vor un strop doar de putere, ca să nu se lase-n jos,
Unde azi pământul este, de păcate el vâscos.

Urcă ochii până la stele, luna o îmbrățișează,
Trec ei dincolo de ele, și acolo se așează,
Căci găsesc a lor privire, un frumos adevărat,
Locul neștiut de unii, locul sfânt și minunat.

Urcă-n vise azi creștinii, care nu sunt ațipiți,
Ei visează-n nopți și-n zile, că-ntr-o zi vor fi răpiți,
Că-ntr-o zi a lor cărare, va avea un început,
Fără vremuri ce-s în spate-n care-au plâns atât de mult.

Urcă azi copii... bătrânii, tinerii... urcă cu greu,
Dar dorința lor e mare, dragostea de Dumnezeu,
Nu privesc l-acele bice, ce lovesc atât de tare,
Ei privesc spre cer de unde, vine Domnul cu-ndurare.

În a noastră Tu urcare, fii prezent Isuse sfânt,
În călătoria care, ai lăsat-o pe pământ,
Pe-acest drum... pe drumul crucii, pe care și Tu-ai pășit,
Să rămâi doar Tu la cârmă, Dumnezeule iubit.