Urca desculț cândva pe-un drum de țară

Urca desculț cândva pe-un drum de țară,
Un biet străin de-o cruce gârbovit,
Era batjocorit... și doar ocară,
Spre El se arunca... era lovit.

Urca tăcut cu fața-nsângerată,
Cu ochi-nlăcrimați El doar urca,
Căci dragostea avea înflăcărată,
Pentru a mea ființă... dar și-a ta.

Urca sub lovituri de bice grele,
Ce răni în urma lor adânci lăsau,
Era lovit atunci și cu nuiele,
Când stropi de sânge trupu-i inundau.

Urca ca să aducă mântuire,
Iertare chiar de orișice păcat,
Durerea Lui izvor de fericire,
Săpa doar pentru noi... cel nesecat.

Urca spre locul unde El cu moartea,
O luptă... cea mai grea avea de dus,
Acolo unde coborâse noaptea,
În toiul cel de zi... era apus.

Acolo unde marea suferință,
Cu toții o văzură când stătea,
Pe-o cruce blestemată... El în cuie,
Pe dealul de durere... Golgota.

O mult prea mare jertfa omenirea,
Primea ca să se-ntoarcă din păcat,
Prea mare îi era atunci iubirea,
Acelui care-n jertfa Lui s-a dat.

E cea care aduce și azi viață,
Iertare ea aduce și acum,
E jertfa Celui care ne așteaptă,
Ne-așteaptă El la capătul de drum.
Amin