URAREA MEA

URAREA MEA
Lui Costache Ioanid
Urarea mea, vestindu-L pe Mesia
Ce Se apropie cu pas grăbit,
Să v-amintească-n şoaptă părtăşia,
Prin Duhul Sfânt, cu cei ce v-au iubit!

Ei v-au înconjurat cu bucurie,
Precum nepoţii harnici pe bunici,
Când le vorbeaţi mereu de Apa vie,
De păsări, de albine sau furnici.

E-atât de scurtă viaţa noastră
Dar c-un mesaj ţintind spre Paradis:
Isus e viu şi-n zarea cea albastră
Parcă-L vedem aşa cum ne-a promis.

Ne-am despărţit, dar nu pe totdeauna,
Când toamna rece lasă pomii goi.
Chiar negre vânturi de-ar stârni furtuna
Vom şti că Domnul e aici cu noi.

Urarea mea e-o notă de cântare
Ca un străjer stând neclintit pe zid
Ce-aşteaptă-o veste eliberatoare
Când porţile Cetăţii se deschid.

Ca un copil ce-nvaţă să vorbească
Dar n-are pentru dragoste cuvânt,
Astfel şi ea să vă înveselească
Măcar prin gestul candid, plin de-avânt.

Şi în această mică tresărire
Ce vă parvine tocmai din Carpaţi
s-aveţi de-acum o fericită ştire:
Isus e viu în mii şi mii de fraţi!

Urarea mea porneşte din Iubirea
Ce m-a unit c-un Cer adevărat
Oricând mă cheamă dulce amintirea
Atâtor bune sfaturi ce mi-aţi dat.