Uraciunea pustiirii

URÂCIUNEA PUSTIIRII

Când privești sub o mahramă
adâncimi de mari izvoare,
de cuvinte fără leagăn,
care nu par vorbitoare.
Toate-n duh...
sunt o lumină
ce-s ascunse-n chip de humă...
taine
îmbracate-n lucruri
aşteptate-n vremi din urmă...

Nu mai marii, teologii
știu a decripta secretul
ce cuvântul proorociei’l
spune-ncetul cu încetul!
nici acei cu frunți înalte
filozofi pierduți în lume...
ci doar cei ce-s plini de Duhul;
sfinţi...
cu sfântă-nţelepciune.

După cum spuneau profeții
despre vremea lui Mesia,
că din David o să vie
sa preia pe veci domnia.
…Şi-aşteptau cu nerăbdare
împlinirea lor firească;
neînţelegând
că slova...
e mereu duhovnicească.

Și acum… ca şi-nainte
azi,
mai marii ne învață
despre vremea cea din urmă
dându-ne la fel povață
s-aşteptăm o vreme-n care
multe lucruri au să vie;
neştiind că tot firească
este-a lor teologie.

Însă toate-aceste lucruri
ce-s ascunse-n taine
toate...
sunt din nou descoperite
pruncilor lipsiți de carte;
cei ce înțeleg Scriptura
nu numai la suprafață
ci în duh,
cum se cuvine
să dea oamenilor viaţă...

Și așa vorbește textul
în Matei, când ni se spune
despre lucruri importante
care au să vină-n lume;
când în vremuri de tăgadă
va fi culmea amăgirii;
instalându-se în Templu
urâciunea pustiirii.
... Pustiire ce va scoate
orice urmă de izvoare,
orice apă a iubirii
şi-orice sfântă scăldătoare... .
Pustiire ce va pune
mulți tâlhari și hoți în frunte;
vremea-n care adevărul
nu va fi văzut niciunde... .
Pustiire ce va duce
tot poporu-n rătăcire,
unde totul se va face
făr` a Lui călăuzire... .
Pustiire-n care omul
se va umple de păcate
aducând în templu jertfe
chiar cu inimi necurate.

O pustie blestemată-n
care Ioan botezătorul
a venit să fie glasul
pentru-a pregăti poporul;
căci Locașul Sfânt de-atuncea
era plin de rătăcire;
un sistem de legi și funcții
afectat de-a lumii fire...

Despre-această urâciune
a vorbit demult proorocul,
când din vremuri depărtate
Daniel,
văzuse Locul...
și pe cei ce ce prin păcate
or să rupă legământul,
alipindu-se de-aceia
care vor strica Cuvântul...

... Niște oști vor fi la cârmă'n
vremea grea a pustiirii
când învățături stricate
se vor da
pe placul firii…

și doctrine ce vor pune
lumea-ntreagă în uimire
aşteptând
ecumenismul
ca pe-o formă de iubire.

Nu numai că până-atuncea
au făcut din pocăință
o murdară companie...
și sisteme de credință;
mari apostoli cu insigne
care i-au cuprins nesaţul;
farisei,
năpârci, neghine,
slujitori uniţi cu statul.

Iar Locașul Sfânt ce Domnul
l-a făcut, prin excelenţă,
un locaş al rugăciunii
de umilă reverenţă;
s-a făcut din el... ce chipul lumii-ntregi
ni-l tot arată;
o icoană a pieirii
şi-a credinţei lepădată.

Urâciunea unor lucruri
pe pretextul pocăinței,
-unde-ar trebui să fie
roada sfântă a credinței-
s-a făcut un loc al firii
-creștinism unit cu lumea-
prin programe de tot felul
care rătăcesc mulțimea.

Și neghina-i tot mai multă
pe câmpiile răzlețe,
unde pasc mereu tâlharii
care vin să ne învețe...
ei
ce nu-s păstori prin Duhul,
ci plătiți cu mari salarii
dedicați pentru simbrie
pentru faimă
și-onorarii...

Însă după cum Scriptura
ne-a vorbit de-acea putere,
cum că omul far’delegii
va avea așa plăcere
să se vadă chiar pe sine
un locțiitor
cu nume,
dându-se stăpân pe toate
-dumnezeu în astă lume.

Și așa cum fariseii
se vedeau stăpâni odată;
ei
cu ranguri
și cu funcții,
și cu inima stricată.
Tot așa și azi fruntașii
zilelor contemporane
şed pe-aceleaşi scaune
pline
de păcate grosolane.

Un sistem ce niciodată
nu l-a vrut Hristos, în lume,
unde frații să domnească
și să-și facă ei un nume.
-ci acel ce vrea să fie
mai presus de fiecare,
să rămână slujitorul
cel mai fără de-nchinare-.

Dar acestă unitate
pare mult prea depărtată
căci acuma-i vremea-n care
urâciunea-i mult căutată...
La putere sunt aceia
care-s plini de pofta firii
și în loc
de ploi curate;
bate
vântul pustiirii...

Însă oile din turma
cea slăvită și curată
care cu aceste lucruri
nu se-mpacă niciodată
au ieșit
din
Babilonul
urâciunilor din templu
că să umble în sfințire
dându-se pe ei
exemplu.

Căci acei ce n-au în suflet
vicleșug
și duh de ceartă
n-or să facă din sfințire
mârşăvie, niciodată;
ci mereu
vor sta de strajă
stăruind ca să vegheze
sa primească doar ce Duhul
îi îndeamnă să lucreze.

Căci izvoarele din ceruri
curg acolo unde-s frații
care umblă în sfinţire
și vorbesc unii cu alții;
care caută să păstreze
taina sfântă a credinței
într-o inimă curată,
chiar cu prețul
suferinței...

*
Multe lucruri se pot spune
despre-a
morţii pustiire;
despre
oștile vrăjmașe
ce slujesc spre amăgire;
dar acei ce-s plini de Duhul
şi de harul nemuririi
nu vor fi nicicând
o pradă
urâciunii pustiirii.

Ci ei merg mereu la ape
şi la râuri
nestemate,
unde Duhul mângâierii
se coboară-n unitate;
și vor asculta de glasul
Bunului Păstor
ce-i duce
la o viață-mbleşugată
și curată...
lângă cruce.