text Poezii crestine

Uniti in Duhul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gheorghe Barbu
Ioan cap. 17)

Domnul vrea sa fim în El cât mai treji si tari uniti,
La crestini înseamna-aceasta sa nu fie împartiti.
Ei sa fie-ntotdeauna cât mai bine strânsi în ruga,
Sa nu poata niciodata vrajba lumii sa-i distruga.
Iar sa vada-aceasta lume ca de El au fost trimisi,
E normal ca înspre bine sa nu fie, indecisi.
Ca aceasta unitate sa se faca doar în Duhul,
E nevoie sa respinga forta ce-a-mpânzit vazduhul.

O forta distructiva cum e cea a celui Rau,
Vom putea ca s-o respingem stând uniti în Duhul Sau.
Când pe Cale noi respingem tot ce duce catre moarte,
Nu admitem printre noi zgura lumii ce desparte.
Zgura lumii poate fi clevetirea, dusmania,
Obturând s-ajunga-n inimi fericirea, bucuria.
Zgura poate fi atunci când gasesc în om pricina,
Fara sa-mi observ viata ca nu-mi este fara vina.
Zgura lasa-n urma ei o respingatoare dâra,
Prin aceea ca nu facem tot ce spune în Scriptura
Si asa nu-i de mirare ca nu poti lua din Cina,
Fiindca viata ti-e murdara când mai ai în ea rugina.

*

Multi acum pe mapamond sunt uniti destul de tare,
Insa-aceasta unitate îi împinge spre pierzare.
Se unesc si sunt legati la desfrâu si-ntinaciuni,
Fiindca au gâtlejul plin de tot felul de minciuni.
Sunt uniti cu duhul lumii cu irozi si tradatori,
Iar când Iuda e-n nevoie sunt cu el si vânzatori.

Domnul vrea sa fim uniti doar în Duhul Lui Cel Sfânt,
Nu cu lumea sau cu zgura ce se trage din pamânt.
El ne vrea sa fim legati doar în ruga si sfintire
Si asa ne-mbraca bine cu mai multa daruire.
Caci Scriptura n-ar putea sa sustina-n noi gâlceava,
Dupa cum nu lasa grâul sa se-amestece cu pleava.
Duhul lui Cristos din mine sa se certe El nu poate,
Cu Acelasi Duh din omul care-mi este sora, frate.
O piatra pretioasa nu-i unita cu rugina,
Precum grâul nu ramâne multa vreme cu neghina

Când la cel de lânga mine Duhu-i da din El iubire,
Iar eu sunt un ranghiunos nu ne duce la unire.
Nu uneste Duhul Sfânt doua inimi diferite,
Sa le faca deopotriva cât de cât mai fericite.
Nu uneste niciodata aurul cu-n snop de paie,
Ca apoi sa duca vestea ca-i si aur prin gunoaie.
Nu amesteci niciodata pietre scumpe prin moloz,
Dupa cum n-ai pune mierea cu cocenii prin siloz.

Duhul Sfânt nu sta odata printre inimi ce-s patate,
Si asa El sa le-nchege în perfecta unitate.
Duhul lui Isus nu vrea ca de noi sa Se ascunda,
Daca noi în orice clipa Îi vom fi pe-aceiasi unda.
El ne cheama-n unitate printr-un susur fin si bland,
Dar atâtia fara jena comenteaza si-I raspund.
Domnul vrea ca noi sa crestem în perfecta unitate,
Dar aceasta-nseamna-ntruna sa dam raul la o parte.

*

Nu se poate sa uneasca îndoiala cu credinta
Si prin El sa-avem pretentii sa ne creasca biruinta.
De veghem sa nu ne-atinga razbunarea si ranghiuna,
Vom ramâne-n Duh uniti nu o zi ci-ntotdeuna.
Daca vrei sa cresti cu fratii în domeniul unitatii,
Trebuie s-asculti de Domnul cum e scris în Cartea Cartii.
Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>