Unii ca Voltaire

Sunt destui în lume cum a fost Voltaire,
ce resping credinta si mersul catre cer.
Necredinta, le este multora stapâna,
dupa cum li-e viata atee si pagâna.
Nu au în sensul bun nici drama de temei,
dar vor s-atraga gloate si natii dupa ei.
Si reusec sa-nsele (chiar fiind si ascultati),
de gloate ignorante ce sunt debusolati.
Apoi în fata gropii se zbat cu disperare,
si-i implora mortii momente de-amânare.

Sarmanul filozof – cum a fost Voltaire –
ce-a respins credinta si calea catre cer,
în gheara mortii era-ngrozit, învins
de teama prabusirii spre grota din abis.
Mortii sa-l mai lase i-ar fi dat oricât
sa nu ajunga-n hades cu demonii târât.
Când scria romane sa-nvete pe francezi,
ca-i rau si degradant în Creator sa crezi,
solutii nu dadea ca omul sa nu cada
în neantul vesnic unde sa se piarda.

Sunt multi învatacei si tabere prin gloata,
care tin doctrine, desarte, sa împarta,
când valuri de-ncercari lovesc în omenire,
de-nnoirea vietii nimic, nici pomenire.
Se scot retete multe, placarde si reclame,
si-ncearca tot mai sus pe, eu, ca sa-l proclame.

Se-avânta fiecare în pofte si desfrâu,
chiar si daca viata se scurge ca un râu.
Multi se furiseaza la umbra unor vise,
si-mbraca forme reci prin faptele comise.
Se straduiesc sarmanii cu pofte de câstig,
fara sa reflecte la mersul spre...cosciug.

Asa facuse-odata Voltaire printre francezi,
ce spunea ca-n Biblie nu are rost sa crezi,
ca e o Carte veche, ce piere fara urme
dar el s-a dus sarmanul lasând-o sa ne-ndrume.
Acum cât Scriptura ni-i ghidul catre cer,
sa nu admitem gânduri ce vin prin Lucifer,
"ca nu e bine-n viata în Domnul sa te-ncrezi",
cum facuse acesta, odata-ntre francezi.