Uneori e mult prea greu

Vreau să plec din astă lume,
Uneori... e mult prea greu,
Când în fața mea se pune,
Tot văzduhul celui rău.

Vreau să-nchid azi ochii Doamne,
Să nu simt... să nu mai văd,
Cum prea larg deschide gura,
Să mă-nghită un prăpăd.

Vreau să nu mai știu cum este,
Clipa-n care mă scufund,
Când cu glasul ce-mi slăbește,
Șoaptele vreau să le-alung.

Vreau să nu mai văd cum viața,
E mereu întunecată,
Plină doar de întrebarea,
Ce-o avea și Iov odată.

Și el Doamne-n răsărituri,
Și-asfințit te-a căutat,
Dar în orice colț cu gândul,
Suferință a aflat.

Deznădejdea îl cuprinse,
Și pe mine m-a cuprins,
Nu mai vreau să-mi deschid ochii,
Căci mă simt mult prea învins.

Doar de-ai vrea sfinte Părinte,
De-ar fi astăzi voia Ta,
Să-mi deschid din nou eu ochii,
Să te văd în fața mea.

Lasă pacea Ta divină,
Viața să mi-o luminezi,
Și pe așternutul mării,
Lângă mine să te-așezi.

Căci de-aici... nu mai pot Doamne,
Să mă mai ridic acum,
Vino Tu... cu-a Ta putere,
Să mă duci pe-al crucii drum.