Uneori...

Uneori...
Cînd se frîng gînduri,
La picioarele Lui
Rămîn tăcut.
Apus spre inocenţă
Mă frîng şi eu,
Cu tot ce sunt
În pocăinţă, dependenţă.
Alteori,
Privirea Lui
Ciopleşte din mine
Stropi de lumine
Şi apoi lipeşte
Inima mea
Cu multe frînturi
Din dragostea Sa.
Ce mare e taina
Iertării depline,
Ce haos adînc,
Se strecoară în mine.
Hai, vino degrabă,
În haosul meu,
În inima-mi ruptă
În mii de păcate.
Adună-mă strîns,
Din cărări neumblate
Şi ia-mă la Tine,
Că mult am mai plîns.
Uneori...
Din trupuri moarte
A păcatelor mele
Răsar ghiocei...
Răsar viorele...