Uneltirea lui Abimelec...

Uneltirea lui Abimelec...
Ierubaal dac-a murit
Israel, a preacurvit.

Au uitat de legământ
Și slăveau pe Baal-Perit.









Bunătate n-au avut


Pentru-a lui, Ghedeon, casă,
Căpetenia aleasă
Care le fusese scut.

Mai avea un fiu al lui,
La Sihem, cu-o țiitoare
Ce-și dorea putere mare,
Cum avuse, tatăl lui.

Om rău, cu un suflet sec
Fiind numit Abimelec,
A luat lui Baal, arginți,
De-a strâns mulți, neisprăviți

Și din ei, stârni o gloată




Tulburând, Cetatea toată.
Din a inimii îndemn
A plecat de la Sihem

Și-a ucis, toți frații-odată
La Ofra, pe-aceeași piatră.
S-a ascuns însă, mezinul
Că, așa -i era destinul
Doar că îl umplea, veninul.

Și, Iotam, fiul mezin,
A urcat, pe Garizim
Blestemând ”spinul” ales
Cu-n subtil subânțeles.

Iar, copacii-n jurul lui
Cadă pradă focului,
Foc aprins venit din ”spin„
El, ceru, pe Garizim.




Blestemă așișderea:
-Pădurea, un foc să dea
Și s-aprindă din senin
Acest blestemat de spin.
Jarul lui, Abimelec
A aprins Sihemu-ntreg
Iar acest spin, blestemat,
Să ardă-n foc necurmat.

Astfel, Domnul, din văzduh
Le-a trimis sinistru duh
Între-Abimelec cel rău
Și întreg poporul său.

Alovit strașnic, Cetatea,
De a măturat-o, moartea
Și pe zidu-i dărâmat
Multă sare-amprăștiat.

Oamenii, s-au aciuit,
Într-un turn, bine-ntărit
Dar i-a înecat în fum
Și, tot turnu -ajunse scrum.

S-a dus cu oamenii lui
Asupra Tebetului,
De-a luat și-astă cetate
Semănând groază și moarte.

Oamenii-i fugeau din cale,
Protejați, de un turn mare,
A-ncercat cu foc să-l ieie
Da-l ucise, o femeie

Ce din turn i-a aruncat
O râșniță, drept în cap
Și-a murit, numaidecât
De-o femeie omorât.

Blestemul de pe, Garizim,
Îl trăsnise din senin
Sângele ce-a curs pe piatră,
De la toți frații odată.

De când pe pământ se-ntinse
Blestemându-l, îl ucise.
Moldovan Pavel
16/17.03. 2020.