Undeva în depărtare

Undeva în depărtare, este-un loc atât de-aproape,
Doar o vreme care-i scurtă, azi de el ne mai desparte,
De un început în care, vremurile vom uita,
Astăzi care sunt trăite, care trec prin valea grea.

Care trec și prin cuptoare, parcă sunt fără sfârșit,
Dar sunt vremuri trecătoare, ce aduc un infinit,
Doar ele azi ne desparte, de un vis ce nu-i doar vis,
Ne despart de veșnicia, care este-n Paradis.

Undeva în depărtare, două mâini azi stau întinse,
Pentru sufletele care, de nimic nu vor fi stinse,
Pentru cei ce-ntrun-aleargă, care au în viaț-un țel,
Și el este numai unul, este el Emanuel.

Pentru ce-i ce-n suferință, doar spre ceruri au privit,
Pentru cei care pe cale, zi și noapte au slujit,
Ei sunt așteptați de cerul, pregătit ce-i de Isus,
Într-o Țară ce-i promisă, Țara sfinților de sus.

Undeva în depărtare, astăzi strigă ne-ncetat,
Auzit e-atât de bine, glasul care-i ascultat,
De acei ce cu răbdare, stau și-așteaptă un sfârșit,
Vremurilor ce sunt grele, astăzi care au venit.

E urmat de cei ce-ascultă, cum El strigă azi mereu,
De acei ce-ntotdeauna au o țintă... Dumnezeu,
Ei sunt cei ce ascultarea, le deschide lor un cer,
Și îi smulge azi din rândul, celor rătăciți ce pier.

Azi acea îndepărtare, este ea atât de-aproape,
Ne arată vremea care, ne vorbește-zi și-n noapte,
Ce ne spune... nu-i departe, Cel ce-ndată va veni,
Să luptăm lupta cea bună, doar prin El vom birui.