Unde-i Doamne pocăința mai demult ce se trăia

Unde-i Doamne pocăința mai demult ce se trăia,
Când poporul înspre ceruri, rugăciuni doar înălța

Căci Isuse-n adunare, astăzi lacrimi nu mai sunt,
Ne conduce-a noastră fire, dar nu înspre-un loc ce-i sfânt.

Unde este-acea cântare, lanțurile ce rupea,
Căci acele ce sunt astăzi, vor doar nume-a promova

Ooo... Isuse-nvățătura, este scrisă pe hârtie,
De-acei lucrători ce nu sunt, lucrători în a Ta vie.

De la Tine-orice lucrare, este ea numai prin har,
Un cuvânt rostit dărâmă, orice zid... orice hotar.

Duhul sfânt în adunare când el cântă Domnul meu,
El alungă răutatea, ce-i adusă de cel rău.

Când Tu coborai odată, să aduci câte-un cuvânt,
Din adânca ațipire, se trezea chiar orice gând.

Însă astăzi îi adoarme, predicile transformate,
În peripeții Isuse, ele ne sunt predicate.

Se văd multe curcubeie, totul este colorat,
Nu-i doar dintr-o cusătură, haina... cum și Tu-ai purtat.

Este Doamne Isabela, azi prezentă-n adunare,
Uneori e invitatul, care-i cel mai de onoare.

Fac fiori azi eticheta, de pe haine ce-o vedem,
Căci ne leagă lăcomia, noi cu ea azi ne-mbrăcăm.

Și invidia ne face, s-alergăm astăzi din zori,
După multe nefoloase, a pământului valori.

Ooo... Tu Domn al mântuirii, fără plată ce-am primit,
Adu Doamne pocăința, la-nceput ce s-a trăit.

Să simțim din nou azi harul, cât de mult azi mulți am vrea,
Cu pământu-a Ta lucrare, fă-o după voia Ta.