Unde am ajuns

Ne-am complicat şi încãrcat viaţa
Cu lucruri de nimic, deci inutil.
Cãci nu prea îi mai poţi simţi dulceaţa
Nici ca om mare, nici ca şi copil.

Am vrut s-avem o viaţã mai uşoarã
Şi sã nu ducem lipsã de nimic
Dar omul dinãuntru stã sã moarã!
Ne suntem nouã propriul inamic...

Avem şi avioane şi vapoare
Şi case cu pereţii cãptuşiţi
De toate-avem. Dar ce lipseşte oare
De suntem încã tot nemulţumiţi?

Avem acum acces la informaţii
Şi toate-aceste posibilitãţi
Sunt neajunsu-acestei generaţii
Dupã principiul: "N-ai de lucru? - Fã-ţi!"

Cãci multe-s bune. Altele-otrãvite
Şi vin direct din mintea lui Satan,
Fiind mereu o sursã de ispite,
Adevãrat atac bacterian...

Ce ştim noi şi vedem în noua erã,
Bunicilor nu le-a trecut prin gând.
Cunoaşterea e transfrontalierã,
Pe aripi electronice zburând...

Ne trebuie-o mãsurã îndoitã
De-atenţie şi de discernãmânt.
Şi trebuie şi mintea-acoperitã
Cu-nvãţãturi de preț, prin Duhul Sfânt.

Avem de-a face cu un soi de rele
Ce ne-nfãşoarã, precum nişte feşi;
Cu legãturi puternice-ntre ele,
S-abatã de pe drum pe cei aleşi.

Cãci într-o lume materialistã
Care-şi doreşte "doar puţin mai mult"
Stãpân e Cel Viclean, care insistã
"Sã am grijã acum de cine-ascult".

E greu de presupus cum va fi lumea
Cu inşii sãi tot mai puţin umani;
Pãcatului noi nu-i cunoaştem culmea
Sau ce va fi peste vreo zece ani.

Dar ştim cã Domnul nostru ne iubeşte
Dorind sã treacã-al zilelor tumult,
Prin Duhul Sfânt aşa mãrturiseşte
Cã-i este dor de noi, cu-atât mai mult...

Aşteaptã sfânta zi a cununiei
Cu gândul dus cãtre mireasa Lui;
Priveşte lung la ceasul veşniciei,
Când se va face voia Tatãlui.

☆

Tu, om ce-alergi, opreşte-te o clipã
Şi spune-mi sincer dacã-L mai aştepţi!
E miezul nopţii. Cucuveaua ţipã!
Fii înţelept, şi stai între-nţelepţi!