Un volum captivant

UN VOLUM CAPTIVANT

Citesc într-un volum atât de captivant
Tot ce conţine el e foarte important
Pe fiecare filă sunt zeci de sfaturi bune
Ce pot să dea fiinţei divină-nţelepciune
Mă adâncesc în el să capăt perspectivă
Căci nu voiesc să am viaţă inactivă
Şi nu voiesc un trai anost, de plafonare
Ci unul ce mă poate scăpa de la pierzare.
În el găsesc Lumina ce naşte o simţire
Să-I dau la AUTOR aleasă preţuire
L-a scris să fie Lege în orice naţiune
Volumul pune-n oameni cerească viziune
A transformat fiinţe corupte, odioase
Punând în ele simţuri umane şi duioase
La cei fără o ţintă le-a dat orientare
Să poată să păşească spre necuprinsa zare
La cei ce-au fost răpuşi de-a nepăsării plagă
Le-a-ncununat lăuntrul cu dragoste şi vlagă
Pe mulţi care-au zăcut într-o formală stare
Trezitu-i-a la starea trăirilor plenare
Şi-au înţeles ce dar primit-au prin credinţă
Şi ce miresme produce cucernica silinţă
Mizeria umană e ştearsă când Cuvântul
Lăsat e să lucreze, s-aducă Legământul.

*****

Citesc şi mă hrănesc cu hrana-i consistentă
E Cartea cea mai bună şi cea mai competentă
Ne spune ce e bun, ne spune ce-i distins,
Demască pe acel ce-a fost de rău cuprins
De nu-i luată-n seamă de oameni sau guverne
Vor fi urmări grozave, vor fi urmări eterne
Doar ea poate să-nveţe ce este pocăinţa,
Să vindece tristeţea, mânia, neputinţa
Ne-arată Calea dreaptă ce duce-n veşnicie
Şi ce e de făcut când vine vreo urgie
Principiile-i clare provoacă-n om candoare
Şi-n mod deschis, la toţi, ne pune o-ntrebare:
„Ce-ar folosi făpturii să aibă tot din lume
Dacă-n final viaţa s-ar termina-n genune?”
Răspunsul vine clar: fără o legătură
Cu Cel ce le-a creat pe toate din natură
Viaţa n-are sens, e noapte în pustie
E goană după vânt cum însăşi Cartea scrie.

*****

Cu cât citesc mai mult cu-atâta mi-e mai dragă
Văzând cum către Rai ea poate să m-atragă
Perfida-mi frământare e-n stare s-o calmeze
În ea găsesc comori ce pot să-nvioreze
Şi pasiunea moartă şi dorul ce s-a frânt
Să pot să am speranţă ce trece de mormânt.
O, câtă-nsufleţire mi-a dat când m-a zdrobit
Vreun vânt din lumea rece, vreun duh nepotolit
Prin taine, revelaţii mi-aduce, zilnic, pace
Chiar când poveri prea grele vin inima-mi să-ncarce
N-o dau pe toată lumea; prin ea-L cunosc pe Fiu
Să pot să-L proslăvesc şi slujitor să-I fiu.

Oct. 2011