Un val învolburat

Un val învolburat în larguri se ridică
Și merge-n zare, tot mai furios.
Lovește stânca, dar furtuna-i mică
Să o clintească, ...și se-ntoarce mânios.

Din nou se-nalță, se ridică iară;
Se-ndreaptă-n larguri, parcă spumegând.
Se-aruncă iute spre-o corăbioară.
S-o-nghită îi fusese negru-i gând.

Din plin, corăbioara e lovită.
Se clatină, purtată-n larg de vânt,
Dar va rămâne iarăș neclintită,
Căci valul se va potoli curând.

Acel ce a păzit-o în furtună,
E Domnul Sfânt, în care s-a-ncrezut.
Ce-n ziua de-ncercare o să vină.
El a promis, de vrei să-l iei ca scut!

Căci izbăvirea, vine de la Domnul,
Dacă-n necazuri, în El te încrezi.
Încredințează-ți soarta-n mâna Lui cu totul!
E Turnul de scăpare în care să te-ascunzi!

În Domnu-i izbăvire și nădejde.
El este Stâncă tare și-Adăpost!
E Ajutor, la umbra aripilor Sale,
E Sprijin, când e valul furios!

Încrede-te în bunătatea Sa cea mare,
Căci El te-ascultă și te scapă în nevoi!
E Cetățuie, Loc de Apărare,
El este Moștenirea vieții noi!

Printre popoare, El și-a arătat puterea,
Și-a izbăvit poporul și l-a apărat.
E Medicul ce-ți vindecă durerea!
O, Domnul nostru, este Împărat!

Ferice de acei ce-și pun Tăria-n Tine!,
Cei ce se-ncred în Tine-s ascultați.
Când strigă ei, cu lacrimi și suspine,
Nu vor pieri în valuri, ci vor fi scăpați!

Numai în Domnul tu ai siguranța
În ziua de mânie a lui Dumnezeu!
Dacă rămâi în El, vei moșteni viața,
Viața veșnică, cu Domnu-n Cerul Său!
Amin!