Un trup și-un cânt armonios

În inimă-mi suspină-un cânt
Și-mi vărs amarul tot, în vânt...
Prin mintea mea într-una trec
Mulțimi de gânduri c-am să plec

Din astă lume, se-nțelege!
Și vreau ca totul să mă lege
De Cerul Sfânt și nu de lume;
Hristos într-Însul să m-asume.

Pe-un om să-l poți a înțelege
Nu sunt doar limite și lege...
Iubirea doar, poate pătrunde
Să afle-n om tot ce se-ascunde.

Dar nici iubirea n-are lege
Și nu putem a o-nțelege...
Decât Acel ce ne-a creat
Ne știe așa, cu-adevărat.

Un cânt în inimă-mi suspină
Și am nevoie de lumină;
Poate credeați că-s idiot...
Căci nu mă-nțelegeați de tot.

Cum nici eu nu vă-nțelegeam
La fel, despre voi credeam.
Voi m-ați rănit adeseori
Și eu pe voi, de multe ori...

Îmi pare rău, de rău ce-a fost
Căci răul n-are nici un rost,
Regret că nu ați acceptat
Nici voi, nici eu să-l fi schimbat!

Mulțimi de gânduri negre-mi trec
Prin minte, dar doresc să plec
De-aici, cu inima curată
Și-mi cer iertare înc-o dată

De-orice-am zis cu a mea vorbă
Când voi îmi tot suflați în ciorbă...
De-orice gest ce negândit
L-oi fi făcut și v-am rănit...

Un cânt ce-n inimă-a răzbit
De clipe bune mi-a amintit;
Pe celelalte le-am uitat
Și eu, și voi, când ne-am iertat!

De-acuma liberi, frații mei
Curați și noi ca niște miei,
Crezare-I dăm lui Dumnezeu
Și fiecare-l răstignim, pe EU!

De-acuma liberi toți de fire
Ne înțelegem prin iubire
Și-n tot ce nu gândim la fel
Cedăm supuși sfântului Țel...

Și tot ce vine-a ne desparte
Îl punem repede deoparte
Căci suntem una în Hristos:
Un trup și-un cânt armonios.

Zaragoza 06/04/2012
de Ioan Hapca (Ionică)