Un om avea doi fii

Am doi băieți înalți până la grindă
Unul Andrei și unul Daniel
Nu pot să zic că-s răsfățați
Dar unul parcă-i lup și altul miel

Și pentru c-am crezut că e așa
Mereu am dat și am lovit în Daniel
Și l-am întărâtat fără măsură
Și eu, și maică-sa și micul miel.

Acum că-s mari mă pot baza pe ei
În via ce-am primit-o moștenire
Să pot lucra, să mă pot desfăta
Și să îmi infășor familia-n iubire

Dar într-o zi când via era-n floare
Eu l-am chemat pe Daniel să mă ajute
" Nu vreau!" A zis și a ieșit pe poartă
Si lacrimile au curs multe

Andrei ieși din casă zâmbitor. Te duci?
Mă duc, tătucă! Și a plecat, dar nu spre vie
Și lacrimile au curs șuvoi
Căci amândoi tăiau în carne vie.

M-am dus cu coșurile în spinare
Și aplecat stăteam să curăț via
Și-aud un cântec, pași și foșnet
Și-l văd pe Daniel lucrând cu toată bucuria

Eu m-am căit, vă spun și vouă
Să nu întărâtați copiii la mânie
Că într-o zi veți plânge cu amar
Chemați-vă copiii la iubire și la bucurie.

Și când Iehova Elohim
Te va chema în via Sa ca să lucrezi
Tu să spui " Da!" Și du-te cu grăbire
Sau de-ai spus " Nu!", întoarce-te și crezi

Că-n slava Sa, la masă cu Avraam
Se va încinge și ne va servi
Din vinul nou, din teascul viei sale
Că-n voia Sa e și-ascultare și-a iubi!