Un gând, o viață, o-ntrupare...

Tu ştii Iubire viaţa mea de pe acest pământ,
Ţi s-a născut acolo, undeva în gând,
Cu-nţelepciune şi iubire mare
Ai zămislit o viaţă trecătoare,
Şi te-ai uitat cu milă şi-ndurare
Şi-ai pus in ea Duh Sfânt
Să-i dai valoare.

Şi inima-ţi tresaltă,
Un gând, o viaţă, o-ntrupare
Şi ai lăsat-o liberă să zboare
În liniştea odihnitoare...

Dar din înaltul ce i l-ai prescris,
Ea a-ncercat să se coboare
Şi a căzut, căci a uitat să zboare...

Ce mare întristare, ca o străfulgerare...
Acum e fără de suflare
Căci s-a pierdut în mare,
Iar inima Iubirii se frânge de-ntristare...

Să mă cobor Eu oare?
Îi vine o-ntrebare...
Dar... e distanţă mare...
Dar... o iubesc prea tare...

Şi se uita în zare...
Dar ea nu mai apare,
O caută în stele, pe înălţimi şi vânt,
Dar ea era căzută
În moarte pe pământ.

Iubirea îşi doreşte să fie doar visare
Dar... i-adevăr şi doare...

Iubirea se coboară,
Alege ca să moară,
Căci nimeni nu era
Viaţa să şi-o dea.

Şi astfel se renaşte
Cea care-avea să moară...
Şi-acum din nou înaltul
Stă înaintea sa,
Căci a ales să moară
Iubirea pentru ea.

Acum, priveşte-n sus
Viaţă trecătoare,
Căci Ea ţi-a dat iertare,
Iubirea Jertfitoare.

Şi se jertfeşte încă,
Să scoată din pierzare,
O inimă căzută
Să-i poată da valoare! ! !