Un foşnet blând se plimbă în răcoarea serii

Un foşnet blând se plimbă în răcoarea serii
Prin crengile cu flori de liliac mirositor
Răscolind prin frunze parfumul primăverii
În raze aurii nectarul dulce al mierii
Unde mii de albini grabite îl strâng cu atâta dor.

Se simte o adiere în amurg de noapte
Împrăştiind prin văi susurul blând înmiresmat
Şi o gingăşie caldă în freamătul de şoapte
Îşi răspândeşte aroma zilei neuitate
Cu un zâmbet frăgeziu de mai înaripat.

O briză se strecoară... prin aerul curat
Şi-mi mângâie obrajii cu atâta duioşie
Pluteşte un ecou... de noapte îmbrăţişat
Prin pajiştea din jur ce în verde s-a-mbrăcat
Într-un murmur nevăzut şi cânt de ciocârlie.

E aşa frumos... e o splendoare ne-ntâlnită
Mănunchi de raze calde răzbat încet prin nori
Şi un farmec liniştit şi dulce mă alintă
Dorul veşniciei... şi o dragoste preasfântă
Mă copleşeşte cerul... cu cârduri de cocori.

De-un dor şi o tainică iubire sunt străpuns
Uimit de atâta frumuseţe ce mă înconjoară
De-o linişte divină mi-e sufletul pătruns
Când privesc în jurul meu întregul necuprins
Minunea Ta şi Mâna Sfântă... Creatoare...

*******