Un creştin...

Un creştin mergea odată
Înspre rai.Şi s-a oprit.
A crezut că viaţa toată
E destul de pocăit...

Şi mergând pe-o cărăruie
Bucuros de-a lui izbândă,
A-ntâlnit un om ce-i cere
Hrană pentru-a lui flămândă!

Dar creştinul cucerit
De încrederea măreaţă,
Că e timpul pe sfârşit
S-a-ntalnii cu Domnu-n faţă...

I-a zis:"Nam!ce tot îmi ceri?
Dacă-ţi dau...eu ce mănânc?
Sau tu vrei ca eu să piei,
De pe drumul meu cel sfânt?"

Iar, creştinul, bucuros,
A plecat, el, mai departe...
Se ţinea mândru, ţâfnos,
Că-mplineşte ce-i în carte!

El, pe drum, vorbea cu sine...
Şi se tot încuraja:
"Am ţinut familia toată,
Tot pe palmă:uite-aşa...

Eram tot plecat de-acasă...
În misiune...pe la fraţi!
Pe copii?Să-i aibe-n pază...
Domnul...că erau culcaţi..."

Şi mergând tot înainte,
Şi gândindu-se la toate,
A-nceput să mediteze!
Să priceapă, să socoate...

"Stai...aşa...că nu e-a bine...
În umblarea mea sihastră,
Făcui faptele creştine,
Faţă de a mea nevastă?

Cine nu se îngrijeşte,
De-a lui casă...e păgân!
Doamne te rog...nimiceşte,
Planul celuilalt stăpân..."

De aici a cam pierdut,
Din avântul lui ceresc.
A-nceput să se oprească,
Şi să vadă ce n-a mers...

Şi-a dat seama de năpasta,
Zilelor pierdute-n şir,
Când şi-a neglijat şi casa...
Toate parcă din senin.

El n-a ajutat pe nimeni!
A crezut că doar lucrarea,
Îi va hotărâ destinul,
Şi familia, şi mâncarea...

Chiar şi viaţa de credinţă!
"Dacă predic:eu cunosc...
Îmi cunosc a mea relaţie,
Sânt de veghe...sunt în post..."

Ce-a fost trist,
Că entuziasmul ce-l avea,
Nu era rău!
Doar că nu avea relaţia,
Cu măreţul Dumnezeu!

A crezut că poate totul,
Că el ştie...el cunoaşte...
Nu ştia însă, sărmanul,
Că-ntâi viaţa...apoi banul...

Mântuirea prima dată!
Şi apoi vine răsplata!
O câţi le încurcă astea,
Se trezesc doar când văd groapa!

Sta creştinul luminat,
Faţa i sa-nseninat,
Ochii i s-au limpezit,
Şi-antrebat:"Sunt mântuit?"

Iar cu inima mânită,
Cu suspin şi lacrimi multe,
A-nceput o pocăinţă,
Numai Domnul să-l asculte!

S-a lăsat de râvna,care,
Fără-nţelepciune-i zero!
Acum Domnului îi spune,
"Ce să fac Doamne?azi?mâine?"

Atunci bucuria lui,
A crescut!Şi siguranţa,
Că el sigur va vedea
Pe Isus!Asta-i speranţa!

A luat atunci avânt!
A prins chiar mai mult curaj!
Când cunoşti pe Domnul slavei,
Şi duşmanii iţi par dragi!

Când il întâlneşti pe Domnul,
Numai eşti doar "un creştin"!
Te numeşte "fiu" în casă,
S-a schimbat al tău destin!

Nu lăsa ca înşelarea,
Că eşti sfânt, sau că slujeşti,
O să iţi dea dreptul ţie,
Că tu poţi să te jertfeşti!

Înţelege azi!odată!
Că întâi... iubirea lui!
Apoi viaţa ta curată,
Înaintea Domnului!

A-nceput să se trezească...
Şi să vadă realitatea,
Că din vis, apare moartea,
Vine iute ca săgeata...

Şi-a dat seama înainte...
Chiar la timp...cât a fost viu!
Că în toate-i pocăinţa...
Apoi trupul din sicriu!