Un colţişor de rai

În cupele albite, trei crini adună mirul
Când cerul îşi desface în taină patrafirul,
Iar busuiocul verde se-aprinde la icoană
Prin jertfa Ta supremă se vindecă o rană!

Un orb prinde Lumină în inimă şi plânge
Pe cruce vede Cristul şi lacrima-i de sânge,
O Maică îndurerată jeleşte lumea toată
Prin ruga ei aprinsă am fost şi eu salvată!

Izvoarele ţâşnesc chiar şi din piatră seacă
Să potolească setea şi lumea cea posacă,
Gheţarii se topesc şi se prefac în pâine,
Un bob a încolţit în liniştea din mâine...

Pescarii Tăi de Oameni aruncă iar năvodul,
Când marea-i liniştită îşi dă ofrandă rodul
În două se desface şi îţi sărută pasul,
Pioasă-i şi supusă când îţi aude glasul!


Furtunile ascultă când porunceşti să tacă,
La talpa Crucii Tale chiar frunţile îşi pleacă
Şi înfloresc narcise, bujori şi lăcrămioare
Ţes un covor de flori să-Ţi pună la picioare...

În clopot şi în toacă îţi auzim chemarea,
Ne lepădam de griji, sfidăm îngrijorarea
Şi ne îmbrăcăm în haina Luminii ce ne-o dai
Am prins în suflet pace şi-un colţişor de rai!

Camelia Cristea