Un bob de veșnicie

Un bob de veșnicie, ai pus în fiecare,
Ființa să ne-o-ndemne, spre patria de sus,
În inimi să rodească, o tainică chemare
Crescând un dor ce arde ca un fior nespus.

Un bob de veșnicie ai semănat în glie
Și ai udat cu lacrimi ogor înțelenit,
Și zile însorite, și ploaie timpurie
Ai dăruit la vreme, dar bobul a murit.

Un bob de veșnicie a răsărit sfielnic
Pe-alocurea prin brazde, dar a-ntâlnit vecini,
De rea tovărășie ce-au sufocat vremelnic
Scânteia de viață, tânjind din mărăcini.

Un bob de veșnicie a nimerit în tină
Și cu nădejde multă, curând a încolțit,
Dar și-a curmat avântul când hrană prea puțină
Primi pe mai departe, și-ncet s-a vestejit.

Un bob de veșnicie din traista-Ți învechită,
Ai aruncat în mine, în fiecare an,
Dar păsări mari și negre veneau într-o clipită
Și ciuguleau sămânța cea aruncată-n van.

Un bob de veșnicie prin mila Ta, mai toarnă,
Și azi ca și-altădată, Părinte, prin Cuvânt,
Mi-l apără de geruri, de-asprimea cea din iarnă,
Făcând ca primăvara să iasă din pământ.

Un bob de veșnicie, ai pus în fiecare,
Ce i-a condus spre Tine pe frații ce s-au stins,
O, Doamne ne ajută pe toți cu-ncredințare,
La Tine să ajungem, cu cei ce au învins.


23.12.2014